Care este rutina de hidratare ideală?

Ai putea crede că doar persoanele cu piele uscată au nevoie de o rutină pentru hidratare corespunzătoare. Adevărul este că, indiferent de tipul tău de piele, hidratarea este esențială pentru aspectul și sănătatea acesteia. [1] 

Așadar, în cazul în care îți dorești să urmezi o rutină de hidratare ideală, te afli în locul potrivit. Suntem astăzi alături de tine cu o serie de informații și sfaturi utile, pentru a putea începe chiar de acum acest proces zilnic de îngrijire a pielii tale: 

Cum alegi soluții de hidratare optimă în funcție de pielea ta?

Cu atât de multe opțiuni la care poți avea acces pe piață, poate fi chiar dificil să alegi produsele necesare în rutina de hidratare zilnică, mai ales în cazul în care te confrunți cu un anumit tip de piele sensibilă, așa cum este pielea dispusă la acnee, sau pielea aspră. 

Iată doar câteva dintre produsele pentru hidratare pe care ți le poate recomanda specialistul: 

 

 

Conform expertilor, nu forma pe care o ia un produs de hidratare este importantă, ci ingredientele active pe care acesta le conține. Forma unui produs hidratant nu influențează altceva decât experiență din timpul aplicării la nivelul pielii, pe când ingredientele din formulă se află la baza eficienței soluției pe care o alegi. [1] 

Cele mai eficiente ingrediente pentru hidratarea pielii

Acidul hialuronic 

Acidul hialuronic este o polizaharidă produsă în mod natural de organism, ce poate atrage și reține de 1.000 de ori mai multă apă decât propria greutate. Acesta este doar unul dintre principalele motive pentru care acidul hialuronic se numără printre cele mai des utilizate ingrediente în formulele pentru produse de hidratare a pielii. 

Are un rol important în menținerea echilibrului hidratării pielii și favorizează, de asemenea, netezirea texturii acesteia. Regăsindu-se pe lista ingredientelor umectante, acidul hialuronic atrage cu ușurință umiditatea din mediul înconjurător către piele. Asigură o hidratare de lungă durată, ce nu blochează porii, fiind recomandat în îngrijirea pielii predispuse la acnee. 

Petrolatum 

Petrolatum este un ingredient regăsit frecvent în produsele de hidratare, destinate atât copiilor, cât și adulților. Petrolatum este adesea denumit “standardul de aur” al ingredientelor ocluzive, pe baza formării unei bariere ce împiedică umiditatea să iasă din piele. Fiind un ingredient foarte stabil, este puțin probabil să interacționeze cu alte ingrediente.  

Dimeticona 

Acest polimer pe bază de silicon este utilizat frecvent în produsele pentru hidratarea pielii, datorită rolului său protector. Al doilea cel mai întâlnit ingredient cu efect hidratant din cremele hidratante, după petrolatum, dimeticona îmbunătățește aspectul general al pielii și contribuie la menținerea elasticității acesteia. 

Acțiunea benefică a dimeticonei constă în formarea unei bariere la nivelul pielii, ce contribuie la reducerea pierderilor de apă. Dimeticona este un ingredient hidratant cu acțiune blândă, ce poate fi recomandat atât pentru rutina de îngrijire a feței, cât și pentru cea dedicată corpului. Este utilă pentru toate tipurile de ten, dar ideală pentru îngrijirea pielii uscate. 

Cea mai bună rutină pentru hidratarea pielii

O astfel de rutină pentru îngrijrea pielii de pe față și corp poate fi aplicată de două ori în timpul unei zile, o dată dimineața și o dată seara. 

Respectarea pașilor recomandați de medicul specialist și păstrarea aceluiași ritm de îngijire, fără pauze și indiferent de context, joacă un rol esențial în minimizarea sau întârzierea efectelor vizibile de la nivelul pielii, cauzate de înaintarea în vârstă sau de expunerea în fața unor factori externi, precum razele UV, poluarea, produsele de make-up samd. 

Cea mai buna rutină de hidratare 

Atunci când pielea se usucă, acest proces poate provoca fisuri pe piele, ce pot deveni profunde, putând să permită bacteriilor din mediul exterior să pătrundă în interiorul pielii. Astfel, poate fi dezvoltat cadrul ideal pentru apariția unei infecții dermatologice [2] 

Plecând de la această idee, rutina de hidratare este compusă din 5 pași

  1. Curățarea cu un produs blând, ce nu perturbă stratul exterior al pielii
  2. Tonifierea cu o soluție fără alcool, ce poate restabili pH-ul pielii 
  3. Aplicarea unui ser de îngrijire (doar în cazul problemelor dermatologice specifice)
  4. Hidratarea cu o soluție non-comedogenă, ce minimizează pierderile de apă
  5. Protejarea cu o cremă hidratantă cu factor UV, împotriva razelor de soare nocive. [2] 

Sfaturi de hidratare pentru pielea uscată cu acnee

Ține cont de aceste recomandări, cu precizarea importantă că acestea sunt pur informative. Pentru a beneficia de soluții ideale pentru hidratarea pielii de pe ten sau corp, este esențial să te adresezi medicului specialist. 

În urma unui control amănunțit, acesta îți poate recomanda cele mai bune produse hidratante pentru specificul pielii tale, în jurul cărora să puteți apoi construi împreună o rutină zilnică, ce ar putea oferi rezultate pozitive. 

REFERINTE: 

  1. Debara, Deanna. “Hydrator vs. Moisturizer: Does It Matter for Your Skin?” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/beauty-skin-care/hydration-moisture. Published February 26, 2019. Accessed June 22, 2021 
  2. Hubbard , Ashley. “The Ultimate Skin Care Routine for Dry Skin.” Edited by Cynthia Cobb, Healthline , www.healthline.com/health/beauty-skin-care/skin-care-routine-for-dry-skin. Published April 29, 2021. Accessed June 22, 2021 
Exit mobile version