3 deserturi calde cu prune cu care să te răsfeţi în această toamna

3 deserturi calde cu prune cu care să te răsfeţi în această toamna

Diminețile reci de toamnă ne duc cu gândul la deserturi calde şi aromate. Iar ce ingredient poate fi mai potrivit dacă nu prunele? Acestea sunt considerate un super aliment şi le pot face concurenţă multor altor fructe prin conţinutul mare de antioxidanţi şi fitonutrienti. Şi cum e sezonul lor şi tarabele sunt pline în pieţe, n-ar fi rău să le mâncăm mai des.

Loading...

Prunele sunt o sursă naturală de calciu, magneziu şi potasiu, au o mulţime de fibre, vitamina A, vitamina C şi vitamina E. Și pentru cei pentru care varianta “în stare naturală” nu e o ispita, îi ajutăm cu 3 reţete delicioase care să le încălzească serile de toamnă.

Gomboți cu prune

Ingrediente:

600 g cartofi
150 grame de zahăr
un plic cu praf de scorţişoară
150 grame făină
sare
4 – 5 linguri de untură de porc
3 – 4 linguri de pesmet
500g prune fără sâmburi
Mod de preparare:

Fierbem cartofii în apă cu sare, îi facem piure, îi amestecăm cu făină, după care frământăm un aluat moale, pe care îl lăsăm mai apoi să se “odihnească puţin”.

În continuare, se taie prunele jumătăţi şi se scot sâmburii, iar pesmetul se pune într-o cratiţă şi rumeneşte în untură. Punem aluatul pe o planşeta din lemn tapetata cu făină şi îl întindem la o grosime de cca 0,5 – 1cm grosime, după care îl tăiem în pătrate cu latura de de 8 – 10 cm. În fiecare pătrat punem câte o jumătate de prună, în care punem puţin zahăr şi praf de scorţişoară, după care formăm biluţe sferice de aceeaşi dimensiune, în măsură în care se poate.

Se pune pe foc o oală de mărime corespunzătoare, în care se pune la fiert apă în care s-a pus un praf de sare, oală în care se pun la fiert gombotii.

După ce gombotii se ridică la suprafaţă, îi mai lăsăm să fiarbă circa 5 minute, iar mai apoi îi scoatem din apă cu paleta. Urmează ultima faza, în care gombotii sunt trecuţi prin pesmet, acum fiind gata de a fi puşi în farfurie, spre a fi mâncaţi.

Poftă bună!

Tartă cu prune şi scorţişoară

Ingrediente (6-8 porţii)

Pentru aluat:

300 g de făină;
30 g de zahăr;
200 g de unt rece;
¼ de linguriţă de sare;
¼ de linguriţă de scorţişoară;
40 ml de apă rece;
20 g de smantană;
Pentru umplutură:

350 g de prune (fără sâmburi);
¼ de linguriţă de scorţişoară;
un praf de ghimbir;
un praf de nucuşoară;
60-100 g de zahăr (depinde de cât de dulci sunt prunele);
10 g amidon; 1 ou + 15 g de zahăr (pentru uns plăcinta şi decor).
Mod de preparare:

Se amestecă în făină 30 g de zahăr cu ¼ de linguriţă de sare şi ¼ de linguriţă de scorţişoară. Se adaugă untul rece (taiat cubuleţe) şi se frămîntă cu degetele pînă se încorporează în făină, iar tot amestecul devine nisipos. Se adaugă 40 ml de apă rece şi 20 g de smântână. Se amestecă pînă când aluatul începe să prindă formă. Se adună aluatul, se împarte în 2 (trei sferturi cu un sfert), fiecare parte fiind îimpachetată separat în folie alimentară şi pusă în frigider pentru mai bine de o oră, ca să se întărească la loc untul.

Bucata de aluat mare se întinde pe un blat stropit cu făină şi se aşează într-o tavă (cu diametrul de 22 cm) cu marginea atârnând uşor peste marginile tăvii. Se pune din nou în frigider cât timp se pregătesc prunele.

Prunele se spală, se taie în sferturi, se amestecă cu scorţişoară, ghimbir, nucuşoară, amidon şi zahăr. Ulterior, totul se răstoarnă peste aluatul din tavă.

Restul de aluat se întinde într-o foaie subţire. Fie se taie cu un dispozitiv special (o rolă pentru decor tarte) şi se aşează deasupra tăvii, fie se taie cu un cuţit fîşii groase de 1 cm care se împletesc pe suprafaţă ca să formeze modelul deasupra plăcintei.

Se unge plăcinta la suprafaţă cu ou bătut şi se presară deasupra ei 1 lingură de zahăr tos.

Se coace timp de 10 minute la temperatura de 200g C, apoi alte 30 minute la temperatura de 170g C. Dacă ni se pare că se rumeneşte prea repede, acoperim plăcinta cu o folie de aluminiu.

Poftă bună!

Prăjitura răsturnată cu prune

Ingrediente:

Pentru aluat:

5 ouă
160 gr zahăr
200 ml ulei
200 ml lapte
1 plic praf de copt
340 gr făină
un vârf de sare
Pentru umplutură:

1 lingură unt
aprox 1 kg de prune (fără samburi)
3 linguri zahăr
1-2 linguriţe scorţişoară (depinde cât de aromat va place)
4 linguri migdale mărunţite (puteţi pune în loc de migdale şi nuca sau alune)
1 plic zahăr vanilat
Mod de preparare:

Ungem o tavă de aprox 35/25 cm cu unt şi presăram 3 linguri de zahăr şi 1-2 linguriţe de scorţişoară, pe fundul tăvii. Aşezăm apoi prunele spălate, uscate şi despicate în două.

Peste prune presăram migdalele mărunţite, ele se vor duce în spaţiile dintre prune, şi apoi mai presăram un plic de zahăr vanilat şi un pic de scorţişoară.

Într-un bol mixăm albuşurile cu un vârf de sare.

Adăugăm apoi treptat zahărul şi laptele mixând cu mixerul pe treaptă cea mai mare.

Apoi urmează gălbenuşurile pe care le frecăm cu praful de copt şi uleiul, mixând după fiecare.

La final încorporăm făină, folosind o spatulă şi amestecând uşor pentru a nu se lasă spumă.

Turnam compoziţia peste prune şi dăm tavă la cuptorul preîncălzit la 170-175 de grade, timp de aprox 30-35 de minute. Verificăm cu o scobitoare dacă blatul este copt.

Răsturnăm prăjitură pe un platou şi după ce s-a răcit puţin feliem şi servim.

Poftă bună!

Sursa:suntgospodina.com