Mihai Busuioc, validat judecător la CCR pentru un mandat de 9 ani. Numirea sa, marcată de controverse și acuzații de nepotism politic

Mihai Busuioc, actualul președinte al Curții de Conturi și susținut de PSD, a fost ales marți în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR), pentru un mandat de 9 ani. Numirea sa a fost votată în Camera Deputaților cu 79 de voturi „pentru” și 36 „împotrivă”. În aceeași zi, Senatul l-a desemnat pe juristul Asztalos Csaba, propus de UDMR, ca judecător al CCR, acesta obținând un scor covârșitor: 195 de voturi „pentru”.

Cine este Mihai Busuioc și de ce este controversată desemnarea sa?

Mihai Busuioc are 51 de ani, este căsătorit și are doi copii. A absolvit Facultatea de Drept a Universității private Nicolae Titulescu din București în 2002. În ciuda acestei calificări relativ târzii, CV-ul său include mai multe poziții importante în administrația publică și o serie de cursuri postuniversitare, inclusiv un masterat în Drept funciar și publicitate imobiliară la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și specializări în drept notarial și securitate națională.

Busuioc a ocupat funcția de președinte al Curții de Conturi din 2017, iar înainte de aceasta a fost secretar general al Guvernului și a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul Ministerului Dezvoltării și al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Totuși, criticii săi susțin că experiența sa juridică reală este limitată și că traseul profesional ridică semne de întrebare.

Critici dure la adresa competențelor și integrității

Numirea lui Busuioc la CCR a fost aspru criticată de mai mulți juriști, printre care și avocatul Toni Neacșu. Acesta a denunțat, într-o postare pe Facebook, lipsa de consistență a parcursului profesional și a pus sub semnul întrebării legalitatea și moralitatea numirii sale. Neacșu a susținut că primul loc de muncă al lui Busuioc a fost, de fapt, cel de paznic la Judecătoria Sector 4 București, imediat după absolvirea școlii de subofițeri de la Câmpina, în 1993 — o perioadă neacoperită în CV-ul oficial.

„Acest CV este o rușine pentru un judecător la Curtea Constituțională. Constituția cere cel puțin 18 ani de activitate juridică sau în învățământ superior juridic. Domnul Busuioc nu întrunește aceste condiții în mod real, ci doar formal, prin posturi administrative dobândite politic, nu profesional”, a transmis Neacșu.

Mai mult, avocatul a subliniat coincidența că Busuioc ar fi fost coleg de pază cu un alt actual judecător CCR, Bogdan Licu, și a criticat faptul că astfel de persoane ajung să ocupe poziții esențiale în stat, în defavoarea unor profesioniști consacrați, precum președinta ÎCCJ Corina Corbu sau fostul ministru al Justiției Robert Cazanciuc.

Proiecte controversate și investigații EPPO

Mandatul lui Busuioc la Curtea de Conturi nu a fost lipsit de controverse. Sub conducerea sa, instituția și-ar fi diminuat singură atribuțiile de audit, într-o perioadă crucială pentru gestionarea fondurilor europene din PNRR. Un nou regulament intern, aprobat în 2023 în cadrul unui proiect realizat cu Banca Mondială, a redus semnificativ instrumentele de control ale Curții.

Proiectul „SAI pentru cetățean”, derulat între 2019 și 2023 și finanțat cu aproape 6 milioane de euro (din care peste 5 milioane fonduri europene), a intrat în atenția Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi. Ancheta deschisă vizează posibile nereguli în alocarea fondurilor și acordarea de bonusuri către echipa de implementare desemnată de Busuioc.

Votul politic și contextul mai larg

Nominalizarea lui Mihai Busuioc la CCR vine într-un context politic sensibil, în care echilibrul între instituțiile statului și partidele aflate la guvernare devine tot mai fragil. Alegerea sa a fost posibilă prin votul majorității parlamentare, iar criticii susțin că această practică reflectă o politizare accentuată a justiției constituționale.

Deși Constituția României stabilește condiții clare privind experiența profesională și competența juridică a judecătorilor CCR, numirea lui Busuioc pare să fi fost decisă mai degrabă de criterii politice decât de merite profesionale.