O văcuţă a reuşit să uimească pe toată lumea. Şi când spunem „toată lumea” nu ne referim doar la localnici ci şi la specialişti.
A adus pe lume nu un viţeluş, aşa cum ar fi fost normal, ci patru.
Şi nimeni nu găseşte o explicaţie.
- Tabel complet pentru femei și bărbați. Ce pensie vei primi, în funcție de luna și anul nașterii și de stagiul complet de cotizare
- Previziuni financiare în funcție de data nașterii: Ce venituri poți atrage?
- Noi controverse în ancheta accidentului aviatic din 2021 soldat cu moartea miliardarului Dan Petrescu. Raportul final, pus sub semnul întrebării în Italia
Aşa ceva nu s-a mai văzut pe acolo şi în general astfel de cazuri sunt extrem de rare.
Sura l-a impresionat până şi pe proprietarul ei. Dacă până acum, de fiecare dată când rămânea gestantă, avea doar un viţeluş, de data aceasta a devenit mama eroină.
Nici medicul veterinar din sat n-a mai asistat până acum la o astfel de naştere. Şi nu se ocupă cu asta de azi-de ieri. De 20 de ani practică această meserie.
DIN CEI PATRU VIŢELUŞI, DOAR TREI AU REUŞIT SĂ SUPRAVIEŢUIASCĂ. TOTUŞI ÎNTÂMPLAREA RĂMÂNE UNA IEŞITĂ DIN COMUN. POTRIVIT STUDIILOR DE SPECIALITATE, EXISTĂ O SINGURĂ ȘANSĂ LA 700.000 DE CAZURI SĂ SE ÎNTÂMPLE AȘA CEVA.