Sfintii Apostoli Petru si Pavel 2023
Traditii si obiceiuri in zi dr mare sărbătoare.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt venerați ca cei mai importanți propovăduitori ai credinței creștine și sunt sărbătoriți în fiecare an pe 29 iunie.
- Moartea lui Mircea Lucescu în Săptămâna Patimilor: ce spune Biserica și ce semnificații există în tradiția populară
- Schimbare majoră pentru pensionarii care au cotizat înainte de 1990! Statul pregătește o decizie fără precedent
- Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități
Această sărbătoare este însoțită de numeroase tradiţii și obiceiuri, transmise din generaţie în generaţie.
În ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, este dedicată spiritelor cerului conform tradiției, care se spune că umblă libere în această noapte și pedepsesc pe cei care nu dorm în casele lor. Oamenii se protejează de aceste spirite răzbunătoare purtând amulete, cum ar fi o punguță roșie în buzunar, care conține usturoi și pelin.
- Realitatea Plus își pierde licența CNA. Postul TV trebuie să-și înceteze emisia din cauza amenzilor neplătite
- Ultimele momente ale lui Mircea Lucescu: ce declara înainte de internare și ce planuri avea după infarct
- Starea lui Mircea Lucescu, atent monitorizată de medici. O nouă intervenție este luată în calcul
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriți timp de trei zile, deoarece se crede că ei oferă protecție agricultorilor împotriva furtunilor și asigură roade bogate pentru recoltele acestora. În mediul rural, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Sânpetru și marchează începutul secerișului și mijlocul verii agrare.
În ziua praznicului, Sfântul Petru împlinește o dorință importantă pentru credincioșii care țin post negru în ajunul sărbătorii. De la această dată, cucul și privighetorile încetează să cânte până la sărbătoarea Bunei Vestiri, care este marcată în Calendarul Ortodox la data de 25 martie.
În ziua praznicului, felicităm pe toți cei care poartă numele Sfinților Petru și Pavel: Petre, Petru, Petrișor, Petruț, Petruș, Petrică, Patru, Petruța, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluță, Păvalaș, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruța, Paulina, Paula.














