Tribunalul București judecă luni prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru Călin Georgescu, în dosarul de înșelăciune cu prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro. Curtea de Apel București a respins definitiv, vineri, înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu.
Ședința de la Tribunalul București este programată să înceapă la ora 11.00. Magistrații trebuie să decidă dacă prelungesc cu alte 30 de zile mandatul de arestare pe numele fostului candidat la Președinție, în dosarul instrumentat de DIICOT.
Tribunalul București admisese, în 13 octombrie, cererea inculpatului de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Curtea de Apel a respins însă definitiv, vineri, cererea lui Călin Georgescu.
Judecătorul de la Tribunalul București care a decis plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu este același magistrat care respinsese inițial propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia, plasându-l sub control judiciar. Respectiva decizie a fost contestată la instanța superioară, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la Președinție.
Georgescu este în arest preventiv din 29 septembrie, dar a contestat măsura.
Călin Georgescu și Ioan Rusen, împreună cu un cetățean italian, sunt acuzați că au constituit un grup infracțional organizat, convingând un om de afaceri român că ar putea obține o finanțare de 6 milioane de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții de peste un milion de euro.
În cursul lunii septembrie 2021, potrivit anchetatorilor, Georgescu și Rusen, împreună cu cetățeanul italian, au constituit un grup infracțional organizat. Acesta a acționat în mod coordonat sub autoritatea liderului, cetățean român în vârstă de 64 de ani, în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, „în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste”.
Probatoriul administrat până în prezent a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în București și în județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 de euro, prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. În aceste condiții, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 de euro.
Continuarea pe pagina următoare »









