Cele zece bănci amendate de Consiliul Concurenței cu peste 700 milioane de euro au deschis procese pentru suspendarea deciziei autorității. Anunțul a fost făcut de Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Seria proceselor a fost deschisă miercuri de BRD (Groupe Société Générale). Joi a urmat CEC Bank, a transmis Chirițoiu, potrivit Mediafax.

Chirițoiu a spus că instanțele ar putea da primele hotărâri în următoarele săptămâni.
„În următoarea săptămână, două săptămâni, Curtea de Apel București va decide dacă băncile trebuie să plătească acum sancțiunea, cum se întâmplă de obicei, sau dacă ea va fi suspendată până la finalizarea procesului de fond, ceea ce va dura destul de mult”, a explicat președintele Consiliului Concurenței.
Șeful Consiliului Concurenței a precizat că instituția pe care o conduce a solicitat ca ședințele de judecată să fie publice. În cazul BRD, instanța a acceptat cererea, în timp ce celelalte bănci, cu excepția CEC Bank, au cerut ca procesele să fie secrete.
„Noi am solicitat să fie publice procesele și s-a admis acest lucru la BRD. Și eu sper că, în general, păi, normal, adică nu văd motivul de secretizare, e normal ca procesele să fie publice. În afară de CEC, toate celelalte bănci au cerut să fie procesele secrete. Dar noi azi am cerut instanței, și a acceptat instanța, ca în cazul BRD-ului să fie procesul public și eu sper că la fel se va decide și în celelalte cazuri. Dar, repet, nu văd niciun motiv de a secretiza lucrurile, n-are nimeni ceva de ascuns, o să vedem”.
Miza principală, potrivit lui Chirițoiu, e oprirea comportamentului pe care autoritatea îl consideră ilegal, înainte de soluționarea definitivă a litigiilor.
„Cred că cel mai important, de fapt, este să înceteze fapta”, a afirmat Bogdan Chirițoiu.
Potrivit acestuia, dacă practicile investigate continuă pe durata proceselor, care se pot întinde pe mai mulți ani, consumatorii ar putea avea de suferit, iar băncile s-ar putea expune unor sancțiuni suplimentare.
„Și de asta cred că ar fi important să avem o conformare la decizie și se va judeca după aceea fondul”.










