Armina revine în atenție, de data aceasta după ce Frankie, ispita pe care Marcel a pus ochii la Insula Iubirii, a luat-o peste picior. Frankie o acuză pe soția lui Maluma de România că a mințit că ar fi gravidă, ca să se dea în spectacol și să primească atenție.
Într-o postare recentă pe TikTok, Frankie le-a amintit urmăritorilor episodul în care Armina a pretins că este gravidă cu Marcel. Totul s-a petrecut în 2024, când Maluma spunea public că vrea să își întemeieze o familie cu Armina. Marcel și-a luat fanii prin surprindere cu un anunț neașteptat, într-un live pe o rețea de socializare. Întrebat dacă iubita lui este însărcinată, a răspuns afirmativ, fără să dea prea multe detalii.

Subiectul sarcinii, care ar fi fost inventată, nu a fost uitat. Frankie a profitat de ocazie ca să o acuze pe soția lui Marcel că a mințit doar pentru un moment de celebritate și pentru a obține atenție din partea soțului ei.

„E adevărat ce mi-a povestit Marcel? Că ai mințit că ești gravidă pentru a primi atenție? Să o întrebe cineva pe „doamna” asta că mie nu îmi aprobă cererea de comentariu sau gazdă pe live. Să discutăm dacă tot are discuții de făcut”, a scris Frankie pe Instagram.

Nu este prima dată când Frankie spune că Armina este femeia care l-a schimbat în rău pe Marcel. Potrivit lui, Marcel este complet diferit de cum era în sezonul 8, când a participat în calitate de ispită. Frankie mai spune că Armina l-a convins să nu mai fie el, prin mesaje de genul „Lumea râde de tine, nu cu tine”.
Cea mai intensă și, probabil, cea mai importantă apropiere dintre Frankie și Marcel a avut loc în timpul unei ședințe foto fierbinți din piscină.
Coincidență sau nu, Armina și Marcel au părăsit emisiunea la scurt timp după ce Armina a văzut fotografiile din timpul acelei ședințe. În primele zile, Marcel a fost destul de rezervat, dar ulterior a început să se apropie de ispite. Atunci soția sa a făcut o criză de gelozie și a cerut să plece acasă, după doar 12 zile petrecute în Thailanda.
Când a aflat că Marcel pleacă din emisiune, Frankie nu și-a putut ascunde emoțiile și a început să plângă.
„De ce am plâns? Am plâns pentru că noi am locuit 12 zile împreună. Știu că afară 12 zile nu sunt multe, dar acolo, pe insulă, timpul nu se mai simte cum se simte aici. Și, vă vine să credeți sau nu, mi-a părut rău că pleacă. Extraordinar Breaking News. Normal că mi-a părut rău că pleacă, eu nimic din ce am făcut în emisiune nu am făcut-o cu răutate, ba din contră.
Consider că atunci când tu ești prea orbit de dragoste sau nu știu, orice alte trăiri, să vezi realitatea, e important ca oamenii din jurul tău să te ajute să deschizi ochii. Mai departe dacă tu-i deschizi sau nu, este strict alegerea ta. Dar, eu consider că mi-am făcut rolul acolo.”, a spus Frankie pe Instagram.










