Rosiile sunt o sursa buna a antioxidantilor licopena si beta caroten. Insa daca nu le consumi cu o sursa de grasime, corpul este posibil sa nu absoarba toti acesti nutrienti.
Cercetatorii au facut un experiment in cadrul caruia mai multi studenti au consumat salata cu rosii si verdeata, asezonate cu diferite tipuri de sosuri. Oamenii de stiinta au atasat tuburi intravenoase la venele participantilor pentru a preleva mostre de sange inainte si dupa consumul salatelor, pentru a analiza cat mai exact absorbtia de nutrienti.
In urma analizelor au observat ca cei care au consumat sosuri degresate sau cu un continut sarac in grasimi nu au absorbit carotenoidele din salata. Doar cei care au consumat sosuri pe baza de ulei au absorbit toti nutrientii.
Rosiile sunt renumite pentru beneficiile pentru sanatate – datorita licopenului, un antioxidant carotenoid care contribuie, printre altele, la un risc redus de cancer, sau de arterioscleroza si astm indus de miscare fizica.
Licopenul este cel care da rosiilor culoarea rosie si combate actiunea radicalilor liberi din corp.
Dar sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le iei in considerare.
In primul rand, cercetatorii au descoperit ca rosiile contin si alte substante, care maresc eficienta licopenului, ceea ce explica motivul pentru care suplimentele cu licopen nu sunt la fel de eficiente.
In al doilea rand, pentru a absorbi toti nutrientii din rosii, acestea trebuie consumate cu o anumita cantitate de grasime.
Controversa dietelor lipsite de grasimi sau sarace in grasimi
Dietele lipsite de grasimi sau sarace in grasimi pot avea efecte devastatoare asupra organismului. Aceste tipuri de diete pot avea pe termen lung consecinte negative de care prea putini oameni sunt constienti.
De exemplu, studiile arata ca alimentatiile reduse in grasimi, chiar si cele bogate in fructe si legume, maresc nivelul de colesterol LDL (colesterolul „rau”). La o comparatie intre un regim alimentar sarac in carbohidrati si unul sarac in grasimi, regimul sarac in carbohidrati s-a dovedit mai eficient pentru pierderea in greutate.
Dietele reduse in grasimi s-a descoperit ca reduc semnificativ si nivelul de calciu absorbit de corp.
Acest lucru este valabil mai ales in cazul unui profil nutritional predominant proteic (conform clasificarii facute din punct de vedere nutritional in tip predominant proteic, tip care necesita mai multi carbohidrati si tipul mixt). Tipurile care necesita cu predilectie carbohidrati se impaca mult mai bine cu un regim alimentar sarac in grasimi, insa cu totii avem nevoie de acelasi nivel de grasimi. Diferenta este ca tipurile care necesita carbohidrati se adapteaza foarte bine la un regim cu mai putine grasimi.
Nutritia moderna a promovat in mod eronat alimentatia saraca in grasimi ca fiind sanatoasa pentru inima si pentru pierderea in greutate.
Producatorii de produse alimentare degresate au castigat teren in acest sens si in prezent exista aproape pentru orice produs alimentar o alternativa saraca in grasimi.
Ceea ce este complet gresit. Nu va lasati inselati de aceasta idee total gresita!
Pe langa vitaminele solubile in grasimi, cum sunt vitaminele A, D, K si E, sunt si unii antioxidanti, cum sunt carotenoidele, care au nevoie de grasimi pentru a fi absorbiti si metabolizati corespunzator. Fara o cantitate adecvata de grasimi in alimentatie, se pot dezvolta deficiente nutritionale, chiar si cu un regim alimentar bogat in legume.
Grasimile sanatoase
Uleiul de masline, in special cel extra-virgin, este o alegere excelenta in acest scop si este folosit de sute de ani in culturile mediteraneene.
Uleiul de masline contine in principal grasimi mononesaturate si furnizeaza beneficii majore pentru sanatate datorita continutului bogat in vitamina E si A, clorofila, magneziu si o gama variata de nutrienti buni pentru inima.
Dupa cum se stie deja, uleiul de masline NU trebuie folosit la prajit.
Folosit la salate in locul sosurilor sarace in grasimi, uleiul de masline este greu de egalat in ceea ce priveste beneficiile pentru sanatate. (Cand alegeti un ulei pentru gatit, alegeti unul care sa nu fie afectat de temperaturi inalte. O alegere excelenta este uleiul de cocos, bogat in acid lauric – un antiviral dovedit clinic si un bun aliat al sistemului imunitar.)
Numeroase studii epidemiologice au confirmat faptul ca regimul alimentar mediteranean, bogat in ulei de masline, mareste protectia organismului contra cancerului, a bolilor de inima si a imbatranirii.
Alte studii au aratat ca uleiul extra-virgin de masline poate reduce unele forme de cancer si nivelul de colesterol LDL si imbunatateste artrita reumatoida; aceleasi beneficii sau unele similare cu cele cu care se lauda dieta mediteraneana si care are efecte diametral opuse fata de un regim sarac in grasimi.
Gatit sau crud?
Este interesant de mentionat ca s-a descoperit ca licopenul din rosiile gatite este mai usor asimilabil decat cel din rosiile crude, ceea ce contrazice partial principiul conform caruia hrana cruda este mai sanatoasa.
Cu toate acestea, rosiile contin substante benefice care se pierd sau se distrug cand sunt gatite, mai ales daca sunt si procesate. De aceea inlocuirea rosiilor proaspete cu ketchup, de exemplu, nu prezinta niciun avantaj pentru sanatate (din mai multe motive).
Carotenoidele, asa cum este licopenul, sunt pigmentii care dau culoarea rosie, galbena sau portocalie fructelor si legumelor. Dar pot fi gasite si in legume verzi cum e spanacul.
Alte moduri in care putem maximiza absorbtia nutrientilor
Pe langa faptul ca poti consuma rosiile sau alte legume ce contin carotenoide cu grasime, mai sunt si alte modalitati in care poti maximiza absorbtia nutrientilor.
Cu cat particulele sunt mai mici, cu atat beta carotenul poate fi absorbit mai bine.
De aceea sucurile sunt atat de benefice.
Nu doar beta carotenul este mai usor de asimilat prin suc, ci TOTI nutrientii sunt mai usor de absorbit in acest fel.
Consumul de sucuri in functie de tipul nutritional al fiecaruia este foarte recomandat pentru sanatate, mai ales daca te incadrezi la tipul ce necesita predominant carbohidrati, pentru ca nu toata lumea poate consuma cantitati mari de legume.
Tipurile ce necesita mai multe proteine trebuie sa fie atenti cu legumele folosite in sucuri, pentru ca singurele legume recomandate pentru acest tip sunt cele de tip proteic, adica telina, spanac, sparanghel, fasole pastai si conopida. (Spanacul, asa cum s-a mentionat mai sus, contine carotenoide, la fel ca rosiile.)
Stiti cat e de greu sa consumati suficiente legume crude. Daca ati inteles si faptul ca avem nevoie de grasimi sanatoase in alimentatie, acest lucru va face o diferenta uriasa in sanatate.
Secretul este sa alegi grasimile corecte si sa le eviti pe cele toxice. Este unul dintre cele mai importante principii de nutritie care trebuie retinute. Multi nutritionisti sunt de parere ca renuntarea la grasimile toxice reprezinta un pas important pentru a preveni o moarte prematura, dureri si suferinte inutile.
Sursa:viataverdeviu.ro