Cum porți rochia lungă în funcție de silueta ta

Rochiile lungi fac parte din garderoba fiecărei femei, pentru că pot fi purtate atât la evenimentele de seară, cât și pe timp de zi, accesorizate corespunzător. Totuși, atunci când îți alegi rochiile, trebuie să ții cont și de silueta ta, astfel încât modelele alese să te avantajeze. Vrei să știi care sunt rochiile care ți se potrivesc, dacă ai o siluetă de tip măr, pară, clepsidră sau androgin? Ia în calcul sfaturile de mai jos, pentru a obține un outfit ideal!

Ce rochii alegi pentru silueta de tip măr

Silueta măr se caracterizează prin proporții bine evidențiate, unde linia umerilor este mai lată decât șoldurile. Dacă ai o siluetă de tip măr, cel mai probabil nu ai șolduri late și nici o talie bine definită. În plus, dacă ai conformația în formă de triunghi, ești caracterizată de un abdomen mai pronunțat, cu brațe zvelte și bust proeminent. În acest caz, rochiile ideale pentru silueta de tip măr sunt cele fără mâneci, care pun în evidență niște brațe subțiri. Dacă vrei să evidențiezi bustul, alege o rochie lungă cu un decolteu adânc, în V.

Ce rochii alegi pentru silueta de tip pară

O femeie cu silueta tip pară se remarcă prin umeri înguști, coapse și posterior bine evidențiate, fără un echilibru între zona șoldurilor și a bustului. Din acest motiv, trebuie să optezi pentru rochii care să-ți accentueze corpul, precum cele drapate în zona taliei, care ascund șoldurile proeminente. Alte rochii lungi pe care le poți purta sunt cele cu decolteu în V, care să atragă atenția asupra părții superioare a corpului. Alege și rochii din materiale fluide, precum satinul și voalul, voluminoase în partea de sus. Poți alege modele care pot fi purtate indiferent de eveniment și care să te avantajeze de pe Outlet BSB.

Ce rochii alegi pentru silueta de tip clepsidră

Silueta tip clepsidră este considerată silueta ideală, cu șolduri și bust cu aproximativ aceleași dimensiuni. Din fericire, doamnele și domnișoarele posesoare ale acestei siluete pot purta orice tip de rochie. Dacă vrei să atragi atenția asupra zonelor forte, mizează pe rochiile stilou, care evidențiază armonios bustul și șoldurile. La fel de potrivite sunt  și rochiile care se leagă cu un cordon, pentru că pun în evidență talia.

Ce rochii alegi pentru silueta de tip androgin

Ai o siluetă de tip androgin? Acest lucru presupune o tipologie corporală atletică, fără forme bine definite. În acest caz, linia șoldurilor este egală cu cea a umerilor iar talia este egală, de sus până jos. Tipologia androgină te ajută să alegi rochii cu aproape orice croială. Este, însă, indicat să echilibrezi partea superioară mai dezvoltată și să-ți evidențiezi picioarele. În cazul unei rochii cu structură sau accent pe linia trunchiului, păstrează partea inferioară mulată. Poți alege un model cu bretele după gât sau cu decolteu la baza gâtului. Vrei să-ți evidențiezi bustul? Optează pentru rochii cu decolteu în V, lungi, pentru a subția silueta.

Atâta timp cât îți cunoști corpul și silueta, vei reuși să alegi modelele de rochii care te avantajează cel mai bine. Alege cele mai frumoase rochii lungi, care se potrivesc siluetei pară, măr sau clepsidră și accesorizează-le discret, cu bijuterii fine și clutch-uri elegante.

Exit mobile version