Cum să fierbi ouăle perfecte de Paște: Metoda în șapte pași care te scapă de gălbenușul gri-verzui

Vopsitul oualor de Paste este o traditie frumoasa, dar fierberea acestora este un proces destul de enervant si complicat. Iata o metoda eficienta de a obtine ouale de Paste perfecte.

1. Puneţi ouăle mari într-o oală suficient de largă astfel încât să stea unul lângă celălalt şi nu unul peste altul.

2. Adăugaţi apă rece astfel încât să depăşească ouăle cu 2,5 centimetri.

3. Puneţi oala pe foc mare şi aşteptaţi ca apa să dea în clocot, de îndată ce se întâmplă acest lucru, aşezaţi capacul pe oală şi luaţi oala de pe foc.
4. Lăsaţi ouăle în oală timp de 17 minute, potrivit Juliei Child. Există însă şi alte variante: pentru ouăle de dimensiuni medii se recomandă 12 minute, pentru ouăle mari – 15 minute, iar pentru cele foarte mari – 18 minute.

Inelul verde din jurul gălbenuşului apare în momentul în care le lăsaţi în apa fiartă prea mult timp, aşa că setaţi un cronometru.

5. Înainte cu doar câteva minute ca timpul să fi expirat, umpleţi un bol mare cu apă cu gheaţă.

6. Imediat ce timpul a trecut, scoateţi ouăle şi transferaţi-le în vasul cu apă cu gheaţă sau sub jetul rece de la chiuvetă pentru a nu continua fierberea lor sub coaja fierbinte.
7. Lăsaţi-le să se răcească complet în apa cu gheaţă şi apoi băgaţi-le în frigider. Ouăle ţinute în frigider sunt mult mai uşor de decojit.

Reţineţi că ouăle proaspete sunt mai dificil de decojit, aşa că folosiţi ouă care au stat la frigider cel puţin zece zile.

Ouăle fierte sunt cel mai uşor de decojit imediat după ce se răcesc. Pentru a decoji un ou este indicat să-l loviţi uşor cu o linguriţă pe toată suprafaţa şi apoi să-l rulaţi între palme.

Începeţi să-l curăţaţi de coajă de la capătul cel mare, ţinându-l sub jetul de apă rece.

Vezi si reteta pentru pate din oua. Un mic dejun satios si gustos:

Pateul de ouă este o idee excelentă pentru un mic dejun versatil, întrucât poate fi servit atât ca umplutură pentru clătite sau coșulețe, cât și simplu ,uns pe pâine. Este un deliciu absolut, cu minim de efort!

Ingrediente:

3 ouă, 1 ceapă, 2 căței de usturoi, 3 linguri de nuci mărunțite, ulei de măsline, sare după gust

Mod de preparare

1. Puneți ouăle într-o cratiță cu apă rece. Aduceți la punctul de fierbere și mai fierbeți-le încă 10 minute.

2. Tocați mărunt ceapa și căliți-o în ulei de măsline până se înmoaie. Mai lăsați-o la călit încă 5-7 minute, la foc mic. Spre final, adăugați usturoiul pisat.

3. Turnați apă rece peste ouăle fierte, ca să se răcească mai rapid. Curățați-le și tăiați-le cuburi mari.

4. Mărunțiți cu ajutorul blender-ului ouăle și ceapa. Apoi adăugați nucile uleiul de măsline în care ați prăjit ceapa.

5. Mărunțiți ingredientele până obțineți o pastă omogenă.

6. Adăugați sare după gust.

 

Vezi si reteta pentru “Shakshuka”, mandria bucatariei evreiesti:

Te-ai săturat de micul dejun monoton? Atunci această rețetă cu siguranță este pentru tine! Nu în zadar “Shakshuka” este considerată mândria bucătăriei evreiești, deoarece nu vei putea uita gustul acestei delicioase mâncări.Shakshuka este omleta pregătită în sos picant. Rețeta acestui mic dejun vă permite să experimentați, fiindcă în fiecare familie această omletă va fi una deosebită.

INGREDIENTE:
8 ouă, 2 cepe mari, jumătate de căpățână de usturoi,roșii, pastă de roșii, ulei vegetal, sare și piper după gust

MOD DE PREPARARE:

Tăiați ceapa și usturoiul în bucăți mici. Prăjiți-le în ulei vegetal.
Mărunțiți roșiile proaspete și condimentați-le cu sare și piper. Amestecați-le cu pastă de roșii și puneți-le în tigaia cu ceapă. Acoperiți tigaia cu un capac și lăsați la înăbușit timp de câteva minute.
După ce roșiile și ceapa s-au omogenizat și apa s-a evaporat, adăugați ouăle. Încercați să păstrați gălbenușurile întregi. Cel mai bine să spargeți ouăle unul câte unul într-un castron separat.
Luați tigaia de pe foc când ouăle sunt gata.
Notă: Există mai multe variante de pregătire a acestui fel de mâncare. La roșii puteți adăuga boia de ardei, verdeață, diferite condimente.

Serviți shakshuka cu o bucată de pâine sau turtă. Această mâncare delicioasă vă va oferi emoții pozitive pentru întreaga zi.

Vezi si reteta pentru omleta impaturita:

Omleta cu sunca si cascaval iese delicioasa daca o prepari asa, impaturita similar cu o quesadilla. Astfel, te bucuri de un exterior bine facut si un interior plin de cascaval topit aburind.

INGREDIENTE

3 oua, 1 lingurita amestec de verdeturi, 2 linguri de unt, 1 lingurita apa
3 linguri cascaval ras, 50 g sunca, sare

MOD DE PREPARARE:
Bate ouale cu verdeturile (tarhon si patrunjel) o lingura de unt moale, adauga sare dupa gust si lingurita de apa. Incinge o tigaie si topeste cealalta lingura de unt in ea.
Pune compozitia de unt in tigaie si roteste-o deasupra focului pentru ~20 de secunde, pana ce omleta incepe sa se inchege.
Presara sunca taiata cubulete si cascavalul ras. Dupa 1-2 minute, ridica marginile omletei si suprapune o jumatate peste cealalta. Deasupra preparatului impaturit presara inca putin cascaval si lasa omleta pana cand cascavalul se topeste. Serveste omleta cu rosii cherry alaturi.
Sfat util:

Optional, poti impacheta omleta in stilul celei frantuzesti: ridica pe rand marginile omletei si adu-le catre centru. Serveste omleta cu imbinarea in jos, pentru o prezentare mai eleganta.

Sursa: bucatarul.tv

 

Exit mobile version