Era o zi de vară, iar eu, Maria, mă întorceam acasă după o săptămână lungă de lucru în străinătate. Deși îmi era dor de soțul meu, Andrei, și visam la momentul revederii, eram obosită și puțin iritată de aglomerația din aeroport. Îmi găsisem locul în avion și mă așezasem confortabil, pregătindu-mă să mă relaxez, când o femeie s-a așezat lângă mine. La început, nu i-am dat prea multă atenție, dar când am observat cum mă privea, am simțit un fior pe șira spinării.
— Ești Maria, nu-i așa? întrebă ea, cu un zâmbet vag și o privire curioasă. Am încuviințat ușor, neînțelegând exact de ce mă cunoștea. Apoi, după câteva clipe de tăcere stânjenitoare, a continuat: — Eu sunt Ioana, fosta soție a lui Andrei. Cuvintele ei m-au lovit ca un fulger. Ioana. Numele ei îmi era cunoscut, dar era o figură din trecutul lui Andrei, un capitol despre care el vorbea rar. Îmi povestise doar lucruri superficiale, iar eu nu mă interesasem prea mult. Îl iubeam pe Andrei, iar trecutul lui era mai puțin important pentru mine. Dar acum, acel trecut stătea chiar lângă mine, în carne și oase, și îmi vorbea cu o naturalețe pe care nu o așteptam.
Inițial, am încercat să mă comport politicos, să păstrăm o discuție neutră. Însă Ioana, fără ezitare, a început să-mi povestească despre relația ei cu Andrei. Vorbele ei erau încărcate de emoții reprimate, de o durere care părea să se fi adâncit în timp. — Ești o femeie puternică, Maria, îmi spuse ea la un moment dat. Eu nu aș fi avut puterea să iert sau să trec peste anumite lucruri, așa cum o faci tu. — Ce vrei să spui? am întrebat, cu o ușoară teamă în glas.
Ioana s-a uitat la mine cu o privire blândă, dar plină de compasiune, de parcă ar fi știut ceva ce eu nu știam. — Andrei… a avut mereu o latură ascunsă. Noi am fost căsătoriți ani de zile, iar la început era bărbatul visurilor mele. Dar pe parcurs, am realizat că există părți din el pe care nu voia să mi le dezvăluie. Am crezut că eu sunt problema, că poate cer prea mult. Dar, într-un final, am aflat că el avea o relație… o relație care se desfășura paralel cu a noastră. Am simțit un gol în stomac, o senzație de greață și trădare, chiar dacă nu voiam să îi dau crezare. Totuși, vocea ei era calmă, sinceră și părea că vorbea din inimă. — Știu că sunteți fericiți acum, a continuat Ioana, și îmi doresc să nu treci prin ce am trecut eu. Dar nu pot să nu mă întreb dacă el și-a învățat lecția sau dacă va repeta aceleași greșeli. Cuvintele ei se învârteau în mintea mea ca o tornadă. Am încercat să-mi spun că Ioana ar putea exagera, că poate încă suferă și încearcă să creeze îndoieli între noi. Dar era ceva în privirea ei care îmi transmitea că vorbește cu sinceritate. Am petrecut restul zborului într-o tăcere apăsătoare, iar când avionul a aterizat, Ioana m-a privit o ultimă dată și mi-a spus: — Fii atentă, Maria. Andrei e un om fermecător, dar un om cu multe fețe.
Când am ajuns acasă, Andrei m-a întâmpinat cu brațele deschise, zâmbind, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă pentru mine, ceva se schimbase profund. În noaptea aceea, privindu-l dormind, m-am întrebat cât de bine îl cunosc cu adevărat pe omul de lângă mine. Cu timpul, am început să observ mici detalii, mesaje trimise pe ascuns, întârzieri inexplicabile. Îndoiala se transforma încet în certitudine. Într-o seară, după ce am adunat destul curaj, i-am spus tot ce aveam pe suflet. L-am întrebat despre trecutul lui, despre relația cu Ioana și despre lucrurile care îmi stârneau suspiciuni. Andrei a încercat să mă liniștească, să mă asigure că trecutul a rămas în urmă. Dar privirea lui trăda o ezitare pe care o simțeam adânc în inimă. În cele din urmă, am decis să pun capăt căsniciei noastre. Am înțeles că nu puteam trăi cu acea umbră de îndoială și cu sentimentul că o parte din el îmi era ascunsă. Zborul acela, în care Ioana m-a privit direct în suflet, a fost momentul în care căsnicia mea a început să se destrame. Poate că Ioana mi-a oferit un dar în acea zi, o oglindă în care să văd adevărul despre relația mea. Iar acum, privind înapoi, realizez că am avut nevoie de acel zbor pentru a descoperi forța de a mă elibera și de a-mi recâștiga încrederea în mine.
