Maria Folea, medic psihiatru în vârstă de 44 de ani din Iași, a decis să rupă tăcerea și să își spună povestea. Este prima soție a lui Robert Lupu, bărbatul devenit cunoscut în presă drept „criminalul din Cosmopolis”. Mărturia sa scoate la lumină un trecut cutremurător, marcat de abuzuri, manipulare psihologică și timp de peste 20 de ani, o frică paralizantă.
O relație începută în adolescență, într-un mediu lipsit de protecție
Maria l-a cunoscut pe Robert în anii ’90, pe când avea doar 15 ani, iar el 20. Întâlnirea a avut loc în liceu, într-o perioadă în care accesul în școli era permis liber.
„Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu flori, m-a întrebat în ce clasă sunt. Apoi a început să mă caute constant”, își amintește Maria.
Relația a evoluat rapid, dar în spatele gesturilor aparent romantice se ascundea o personalitate posesivă și violentă. Curând, comportamentele de control și izolarea socială au devenit o rutină.
Controlul psihologic și violența, metodele unui prădător emoțional
Maria povestește despre un partener care îi cerea explicații constante, o izola de familie și prieteni și o ținea într-o tensiune permanentă. Deși episoadele de violență fizică nu erau zilnice, au existat:
„Au fost cam zece episoade de violență în 12 ani. Îmi spunea că ‘asta nu e bătaie, bătaie e când ajungi la spital’. Își cerea scuze și minimaliza totul.”
Mai terifiant decât loviturile erau gesturile de intimidare psihologică: sabotarea yalei cu bețe de chibrit, întreruperea curentului pe scară sau amenințări directe.
„Îmi era mai teamă de manipularea psihologică decât de palme. Mă amenința că îmi omoară familia. Și mi-a omorât pisicile, doar ca să-mi arate că poate.”
Tentativa de otrăvire și ruptura definitivă
Odată mutată la Iași pentru facultate, Maria a încercat să se elibereze. Însă Robert a încercat să o otrăvească cu o doză letală de diazepam dizolvat în cafea.
„Mi-a luat cana din mână, a băut el și mi-a zis: ‘Era pentru tine’. Am sunat la ambulanță, a ajuns la spital.”
Ani mai târziu, Maria avea să-l întâlnească din nou, în cabinetul său, unde Robert s-a prezentat sub un nume fals. Episodul a fost relatat într-o carte de-a sa, într-un mod romanțat, complet opus realității.
„După consultație, am ajuns acasă și m-au apucat tremurăturile. A fost un moment de coșmar.”
Ultima teamă: „Mă gândeam că urmez eu”
Frica nu a dispărut nici după ani de distanță. Atunci când a aflat că Robert Lupu este căutat pentru crimă, Maria a simțit că este posibilă următoarea țintă.
„Mi-am spus că are o listă. Că vine după mine. În aceeași seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit o piatră luată de pe inimă.”
Maria și-a exprimat compasiunea pentru victima ucisă de fostul său soț și pentru familia acesteia, dar și pentru familia lui Robert, despre care spune că „nu are nicio vină”.
Apel către părinți: „Fiți prezenți în viața copiilor voștri”
Ca medic și supraviețuitoare, Maria Folea face un apel direct către părinți și societate:
„Părinții trebuie să fie suficient de apropiați încât copiii să poată spune orice, fără frică. Fetele trebuie să înțeleagă că acești bărbați toxici știu exact pe ce vulnerabilități să apese.”
Ea condamnă valul de blamare a victimelor în mediul online și lipsa unei reacții eficiente din partea autorităților:
„Am simțit pe pielea mea stigmatizarea. În loc să căutăm vina în victime, ar trebui să înțelegem gravitatea acestor abuzuri. Autoritățile sunt adesea neputincioase. Nu poți controla un astfel de om.”
Vocea unei supraviețuitoare, dincolo de tăcere și teamă
Mărturia Mariei Folea este o lecție dureroasă despre abuz, frică și supraviețuire. Este, totodată, un semnal de alarmă pentru părinți, autorități și întreaga societate.
