Mii de români au primit în ultimele zile mesaje de genul: „Poți să mă împrumuți? Ți-i dau înapoi mâine”, potrivit Știrilor ProTV.
O femeie din Timiș a trimis 2.200 de lei, convinsă fiind că solicitarea era din partea unei vecine.
„Mi s-a părut a fi un mesaj destul de urgent. Am întrebat-o doar dacă îi trimit pe card, a zis că da, vrea pe card și în următoarele două minute am făcut transferul”, a mărturisit victima, potrivit sursei citate.
În realitate, astfel de mesaje de înșelăciune sunt trimise de hackeri care au reușit să spargă conturile celor în numele cărora trimit rugămințile.
În cazul relatat, vecina victimei primise anterior un mesaj care i-a ajutat pe hackeri să preia controlul asupra telefonului
„Vă rog să o votați pe Adeline, este fiica prietenei mele”, scria în mesajul însoțit de un link, pe care vecina l-a accesat.
- Fetiță de 2 ani moartă în urma anesteziei la o clinică dentară din București: autopsia ridică semne de întrebare
- Fetiță de 2 ani, moartă după o anestezie la o clinică dentară din Sectorul 3. Noi detalii ies la iveală în cazul care a cutremurat România
- Noi dezvăluiri în cazul fetiței de 2 ani care a murit la o clinică stomatologică din București. Părinții acuză: „Ne-au anunțat după o oră. Ambulanța a venit după o oră și jumătate”
Vecinei i s-a cerut apoi să introducă numărul de telefon, după care a primit un cod de verificare prin SMS. Când a făcut acest pas, hackerii au preluat controlul contului de Whatsapp și au trimis mesaje în care solicitau împrumuturi mai multor persoane din agendă.
Oamenii legii recomandă atenție la link-urile primite și recomandă nu trimiteți bani fără să vă asigurați că destinatarul este chiar persoana cu care credeți că discutați.















