„Bine, vorbim mai târziu… tata e acasă,” spuse Sabrina, de 18 ani, închizând repede telefonul. Se îndreptă spre fereastră și, cu o privire fugară, observă cum Mihai, tatăl său, parca dubița în garaj. Respiră adânc și se așeză pe canapea, butonând mecanic telecomanda pentru a schimba canalele TV. Își dorea să evite orice conversație despre evenimentul de absolvire de peste două zile.
Mihai, un miner harnic, care își petrecea zilele în mină pentru a asigura viitorul fiicei sale, intra în casă obosit, dar cu ochii strălucind de entuziasm. „Hei, scumpo! Privește ce ți-am adus!” spuse el, ridicând două pachete. Sabrina încercă să își mascheze curiozitatea, dar își păstră distanța. Ochii ei se opriră pe mâinile tatălui său, crăpate și murdare, impregnate de urmele muncii grele. Simțea cum rușinea îi înăbușă orice afecțiune.
„Lasă-le acolo, tata. Sunt ocupată,” spuse ea, întorcându-se cu fața spre televizor. Mihai oftă ușor, lăsând pachetele pe masă. Știa că Sabrina fusese tot mai distantă în ultimii ani, dar spera că surpriza aceasta ar putea aduce un zâmbet pe fața ei. „Mă duc să mă spăl pe față, scumpo. Deschide-le și spune-mi ce crezi.”
Așteptând ca Mihai să plece, Sabrina se ridică de pe canapea. Deschise pachetul și scoase o rochie elegantă, cusută cu mare grijă. Părea scumpă, iar ea nu se așteptase la un asemenea gest. Aproape că simți un fior de emoție, dar se grăbi să-și suprime orice sentiment. Celălalt pachet dezvălui un costum bărbătesc.
„Ce-i cu asta?” murmură ea. Mihai reapăru, chipul încă umed, dar mai curat. „Ți-a plăcut rochia? Costumul… e pentru mine. Voi fi lângă tine la absolvire, scumpo!” Sabrina își mușcă buzele, simțind cum furia și rușinea i se amestecă. Aruncă cutia pe masă, rostind rece: „Nu vreau să vii, tata. Prietenii mei… părinții lor… toți sunt respectabili. Tu nu te încadrezi.”
Liniștea dintre ei deveni apăsătoare. Mihai rămase fără cuvinte. După câteva momente, rosti abia șoptit: „Sabrina, eu doar… îmi doresc să fiu acolo pentru tine.” Ea întoarse spatele, încercând să-și ascundă lacrimile, și plecă în camera ei, lăsându-l pe Mihai copleșit de durere.
Două zile mai târziu, Sabrina se pregătea pentru eveniment. Tatăl ei, vizibil emoționat, o privi în timp ce cobora treptele. „Ești minunată, scumpo. Pot să te duc eu?” întrebă el cu speranță. „Nu, tata. David vine să mă ia,” răspunse ea scurt, evitând să-l privească. „Și, te rog, nu veni la ceremonie.”
Mihai rămase în tăcere, dar hotărârea îi lumina ochii. Nu avea de gând să-și lase fiica să trăiască acest moment important fără el. Se pregăti rapid și plecă spre locul ceremoniei. Așezat printre ceilalți părinți, aplauda cu entuziasm, filmând fiecare moment al fiicei sale. Când numele Sabrinei fu strigat, ochii lui străluceau de mândrie. Ea, însă, fu cuprinsă de jenă când îl văzu acolo.
După ce primi diploma, Sabrina își ascunse sentimentele, dar gazda evenimentului îl chemă pe Mihai pe scenă. În timp ce publicul și Sabrina priveau uimiți, Mihai prezentă un videoclip plin de amintiri. Cu vocea tremurândă, vorbi despre mândria și dragostea sa, evocând amintirea mamei ei decedate. Sala aplaudă în picioare, iar Sabrina fu cuprinsă de regrete și emoții. Îl îmbrățișă cu putere, cerându-i iertare printre lacrimi.
Pe drumul spre casă, Mihai dezvălui un adevăr ascuns: mama ei era în viață, dar o abandonase. Sabrina află sacrificiul imens al tatălui și realiză ce înseamnă adevărata dragoste. Mergând împreună spre casă, Sabrina acceptă trecutul și, cu ochii spre viitor, se simțea mândră de omul care îi fusese mereu tată.
