Cercetătorii egipteni au folosit sateliții ca să „privească” sub pământ și au dat peste o structură ascunsă, veche de 2.600 de ani, de mărimea unui teren de fotbal. Live Science a transmis marți, citând un studiu publicat în revista Acta Geophysica, că ceea ce au găsit sub această structură ar putea fi la fel de remarcabil ca și construcția în sine.
Situl despre care e vorba se numește Buto (Tell el-Fara’in). Este o movilă vastă, cu straturi istorice, în nord-vestul Deltei Nilului. Pentru egiptenii antici, era lăcașul sacru al lui Wadjet, zeița-cobră a Egiptului de Jos, și unul dintre cele mai importante orașe din punct de vedere religios din epoca faraonilor.
Arheologii au săpat straturile de sus timp de decenii și au găsit vestigii din perioada dinastiei macedonene a Ptolemeilor (între 305 și 30 î.Hr.) și din epoca romană (din 30 î.Hr. până în 395 d.Hr.).
Straturile mai adânci și mai vechi au rămas însă inaccesibile. Printre ele se numără și cele din profunzimea unui tumul numit Kom C, aflat sub nivelul pânzei freatice, în argila plină de apă a deltei. Kom C se ridică deasupra solului ca o movilă vizibilă, dar săpăturile de până acum au ajuns doar la straturile ptolemeice și romane, înainte de a atinge nivelul apei subterane.
Acum, cercetătorii au apelat la metode non-invazive, printre care imagini din satelit, ca să exploreze straturile ascunse.
Primul pas a fost satelitul Sentinel-1 al Agenției Spațiale Europene (ESA). Acesta poate genera imagini radar: trimite impulsuri de microunde de pe orbită și măsoară cum se reflectă acestea înapoi. Semnalele primite pot arăta diferențe subtile în umiditatea suprafeței. Mai pot indica altitudinea și reflectivitatea, iar aceste indicii pot sugera prezența unor structuri îngropate în subsol.
Analizând imaginile radar, echipa a identificat o anomalie mare, de formă ovală, sub Kom C. Are 128 de metri lungime și 62 de metri lățime.
Ca să afle mai multe fără să deranjeze situl, echipa a trasat 15 linii paralele de tomografie prin rezistivitate electrică (ERT), pe o suprafață de aproximativ 5.400 de metri pătrați. Metoda trimite curenți electrici prin sol, măsoară cum circulă aceștia și creează o hartă pe care arheologii o pot interpreta.
Imaginea a arătat o structură pe straturi. Între suprafață și 3 metri adâncime, echipa a găsit resturi risipite din perioadele ptolemeică și romană: cărămizi de lut dislocate, fragmente de ceramică și bucăți de calcar. Acestea indică o locuire continuă și o reconstrucție constantă a sitului de-a lungul secolelor. Locuitorii de mai târziu au demontat structurile mai vechi ca să le refolosească materialele, lăsând în urmă diverse elemente dislocate.
Structura din epoca saită și nisipul de sub ea
Mai adânc, între 3 și 6 metri, cercetătorii au descoperit o structură mare din cărămizi de lut, din timpul celei de-a XXVI-a dinastii (688-525 î.Hr.), cunoscută și sub numele de perioada saită. Structura a putut fi datată pe baza stratului în care a fost găsită, a formei cărămizilor și a altor artefacte, cum sunt fragmentele ceramice, a căror vechime a fost stabilită prin analizarea stilului și a stratului arheologic. Datarea a fost completată cu datarea cu carbon-14 a materialelor organice asociate.
Echipa spune că structura aceasta de mari dimensiuni ar putea fi un mormânt, o locuință a preoților sau un sanctuar religios.
Dedesubt, între 6 și 7 metri, cercetătorii au dat, pe neașteptate, peste un strat gros de nisip curat. Ei au notat în studiu că acest nisip reprezintă „descoperirea din cadrul descoperirii”.
Argila din Delta Nilului este cunoscută ca fiind un teren extrem de dificil pentru construcții. Ea absoarbe umezeala și se umflă, iar când se usucă se contractă și își schimbă poziția. Este o amenințare lentă, dar constantă, pentru orice structură grea de deasupra. Constructorii din perioada saită cunoșteau acest aspect. Înainte de a pune bazele construcției, au așezat dedesubt un strat de nisip curat.
Acest strat avea rolul de a distribui greutatea clădirii, de a permite drenarea apelor subterane și de a împiedica deplasarea argilei. Este aceeași logică din spatele fundațiilor moderne de distribuție a sarcinii, aplicată aici cu mai bine de două milenii și jumătate în urmă.
Profesorul Abdelaziz Elfadaly, coautor al studiului și cercetător asociat în cadrul Autorității Naționale pentru Teledetecție și Științe Spațiale din Egipt, a declarat pentru Live Science: „Combinând datele radar prin satelit cu profiluri ERT (tomografie de rezistivitate electrică) de mare adâncime, nu doar că am cartografiat zidurile acestei structuri masive din epoca saită, dar am reușit să analizăm și straturile de sub ea”. „Identificarea unui strat consistent de nisip curat, aflat sub zidurile din cărămizi de lut, explică modul în care aceste structuri grele au rezistat în condițiile unui nivel ridicat al pânzei freatice și ale unui sol argilos instabil, specific zonei Buto”, a adăugat el.
Stratul de nisip funcționează, practic, ca o barieră. Împiedică apa subterană să urce prin capilaritate în cărămizile de lut, ceea ce ar fi dus la slăbirea lor și, în cele din urmă, la dizolvarea acestora. De asemenea, nisipul permite apei să se scurgă lateral, în loc să stagneze lângă fundație, explică Elfadaly.
O săpătură de 10 pe 10 metri, cu o adâncime de aproximativ 6 până la 7 metri, a confirmat prezența unor ziduri groase din cărămizi de lut care se sprijină pe stratul de nisip. În apropiere a fost descoperită o zonă extinsă cu obiecte care sugerează funcția sacră a sitului.
Potrivit lui Elfadaly, printre descoperiri se află figurine de tip „ushabti” și „shawabti”, mici statuete care reprezintă servitori și care erau puse de obicei în morminte, ca să îl servească pe defunct în viața de apoi. Mai există și un altar din calcar, ale cărui canale sculptate conțineau reziduuri uscate compatibile cu sângele animal, ceea ce indică ritualuri de ofrandă desfășurate în acest loc.
Studiul menționează și o descoperire mai rară: o figurină din faianță care reprezintă un babuin, animal asociat cu Thoth, zeul înțelepciunii.
Perioada saită a fost un moment de renaștere culturală în Egiptul Antic. După generații de dominație asiriană și libiană, faraonii egipteni și-au recucerit tronul și au investit resurse în restaurarea peisajului religios, mai ales în Delta Nilului, care fusese baza puterii lor.
Buto, cu legături adânci cu identitatea Egiptului de Jos, a devenit un punct de interes firesc. Regii saiți au guvernat din Sais, un oraș din Delta Nilului situat în apropiere. Prin urmare, restaurarea sitului Buto le-a consolidat rădăcinile și legitimitatea pretenției la tron.
Hussein Bassir, directorul Muzeului Antichităților din cadrul centrului de cercetare culturală Bibliotheca Alexandrina, care nu a participat la studiu, a declarat pentru Live Science, într-un mesaj pe WhatsApp: „O construcție monumentală de asemenea anvergură subliniază angajamentul puternic al faraonilor saiți de a glorifica regiunea Deltei”.
Bassir a mai spus: „Utilizarea nisipului pur ca strat de stabilizare a fost o tactică genială și deliberată. Constructorii antici înțelegeau profund mediul în care lucrau”.
Echipa plănuiește o nouă cercetare in situ, de data aceasta cu investigații de rezistivitate electrică cu o spațiere mai mare, ca să exploreze straturile și mai adânci.
La această acțiune vor participa și specialiști în paleobotanică, care pot analiza cum s-au schimbat caracteristicile geologice în timp. Contribuția lor ar putea ajuta la reconstituirea aspectului peisajului din jurul sitului Buto în momentul în care au fost ridicate aceste ziduri, scrie tot Live Science.
