Pentru a-și îndeplini dorința de pe patul de moarte a tatălui lor, două fetițe vizitează mormântul acestuia de ziua lui, purtând rochiile lor adorabile. Lângă piatra funerară, găsesc două cutii frumos împachetate, cu numele lor pe ele, și nu aveau nicio idee despre ce le aștepta.
Isla, de 6 ani, și Madison, de 8 ani, îi duceau dorul tatălui lor, Brian. După ce el plecase într-o lume mai bună, nu mai furaseră biscuiți și înghețată din bucătărie noaptea, nu mai făceau echipă să-și necăjească mama sau să meargă la cumpărături. Fără tati Brian, acele lucruri nu mai aveau farmec.
„Le răsfeți pe fetele astea, Brian!” obișnuia să-l mustre soția lui, Linda. „De ce vă uniți toți împotriva mea? Știu că le furi din cămară pentru micuțele tale îngerașe!”
„Ei bine, o să le răsfăț pentru tot restul vieții mele!” răspundea Brian cu un zâmbet larg. „Ele vor fi întotdeauna pe primul loc pentru mine cât timp trăiesc! Îmi pare rău, draga mea, dar acum ai competiție. Dar știi bine că te ador pe tine și pe toate fetele mele,” și o îmbrățișa.
Așa era Brian. Întotdeauna știa cum să echilibreze lucrurile. Era un bărbat de familie desăvârșit. Însă, după ce a plecat dintre noi, ceva s-a schimbat. Isla și Madison au devenit foarte tăcute, iar Linda, la rândul ei, încerca să accepte realitatea pierderii lui.
Ultimele amintiri ale Lindei cu Brian au fost extrem de dureroase. A murit sub ochii ei și nu l-a putut ajuta. Cancer în stadiul patru, i-au spus doctorii. Au început tratamentul în mod corespunzător și au făcut tot ce au putut pentru Brian, dar au pierdut lupta, iar boala nemiloasă a învins.
Brian s-a stins într-o dimineață, iar fetițele dormiseră lângă el pe patul de spital cu o noapte înainte. El îi ceruse Lindei să lase fetele cu el în acea noapte. Probabil simțea că era ultima lui noapte alături de micuțele lui.
După moartea lui Brian, Linda nu reușea să se adune, oricât de mult ar fi încercat. Fetele au fost mai puternice decât ea. Cel puțin au participat la înmormântare. Linda nu putea să suporte ideea că el era îngropat sub pământ.
„De ziua mea, vreau ca micuțele mele să arate cât mai frumoase, și sunt curios să văd ce vor purta. Promiteți că veți veni la tati și îmi veți arăta ținutele voastre frumoase, fetelor? Vedeți, e posibil ca tati să nu fie cu voi în acea zi, dar trebuie să-mi promiteți că veți arăta cât mai bine,” fusese ultima dorință a lui Brian. Era ultima lui rugăminte ca fetele să-l viziteze de ziua lui.
Așa că, cu o zi înainte, fetele i-au cerut Lindei să le ducă la cumpărături.
„Mami,” a spus micuța Isla, „tati iubea rochia mea roșie. Mi-a luat una de ziua mea. Vreau o rochie roșie.”
„Poți să alegi pentru mine, mami,” a spus Madison. „Vreau să fie culoarea preferată a lui tati.”
„Eu… nu cred că am timp, fetelor,” a încercat Linda să evite subiectul. Încă îl plângea pe Brian. Nu era pregătită pentru ceva care să-i amintească de final.
„Dar trebuie să-l vizităm pe tati!” a spus Isla. „Mi-a cerut să port ceva frumos de ziua lui. I-a cerut și lui Madison.”
Linda avea ochii înlăcrimați. Era atât de copleșită de durere, încât uitase de ziua lui Brian.
„Ce v-a cerut el?” a întrebat Linda, lacrimile șiroindu-i pe obraji.
„Tati a vrut să ne vadă în rochii frumoase de ziua lui. Trebuie să-l vizităm, mami,” a spus Isla. „Grăbește-te! Trebuie să mergem la cumpărături!”
„Când v-a cerut asta?” a întrebat Linda. „Nu… nu știam…” Nu avea idee despre ultima dorință a lui Brian.
„Cu o noapte înainte să moară, mami,” a dezvăluit Madison. „Ne-a ținut de mâini și ne-a spus că vrea să ne vadă în ținute frumoase de ziua lui. Mami, cred că ar trebui să facem asta pentru el. Știu că ești supărată, dar te rog?” I-a acoperit urechile Lindei cu mâinile. „Știu că îți e dor de tati, dar trebuie să facem asta pentru Isla. Îi e tare dor de tati.”
Madison a fost întotdeauna o fetiță isteață. Înțelegea lucruri pe care copiii de vârsta ei le-ar găsi greu de priceput. În cele din urmă, a reușit să o convingă pe Linda să meargă la cumpărături.
„Bine atunci,” a spus Linda. „Să vă luăm cele mai frumoase ținute, ca tati să vadă ce pierde că nu e cu noi! Va regreta că ne-a lăsat așa!” a spus Linda, izbucnind în lacrimi, iar fetele au îmbrățișat-o să o consoleze.
„Tati nu vrea să te vadă tristă, mami. Știu asta…” a șoptit Madison, mângâindu-i spatele mamei.
A doua zi, de ziua lui Brian, fetele purtau ținutele noi și se țineau de mână în timp ce mergeau spre mormântul lui Brian. Linda mergea în urma lor.
Ajunse în fața pietrei funerare a lui Brian, fetițele au observat două cutii frumos împachetate cu numele lor pe ele, cu un mic sticker deasupra, pe care scria că sunt de la Brian.
„Mami!” Isla s-a întors spre Linda și a spus, „Uite, tati ne-a trimis cadouri! E năzdrăvan! Nu știe că ar trebui să-i dăm noi lui cadouri de ziua lui,” și a chicotit.
Madison i-a aruncat Lindei o privire care arăta că știa că Brian nu putea să le trimită acele cadouri. Oamenii morți nu trimit cadouri.
„Ei bine, poate că îi era dor de fetițele lui. Haideți, deschideți cutiile, fetelor,” le-a spus Linda cu un zâmbet încurajator.
Pe măsură ce fetele desfăceau cutiile, Linda a trebuit să-și ascundă lacrimile. Isla zâmbea încântată, în timp ce Madison plângea pentru prima dată de la moartea lui Brian.
În fiecare cutie era o pereche minunată de pantofi Mary Janes și o scrisoare de la Brian.
„Pantofi!” a strigat Isla. „Sunt atât de frumoși, mami! Culoarea mea preferată… roz!”
Scrisoarea spunea:
„Cele mai frumoase fete ale mele,
Aici, în cer, câțiva îngeri sunt surprinși să vadă cât de frumoase pot fi două fetițe! Ei spun că sunteți cele mai frumoase fetițe create vreodată de Dumnezeu. Tati poate vedea cât de bine arătați în rochiile voastre. Dar am vrut să vă fac și mai frumoase, așa că am cumpărat acești pantofi pentru voi. Sper că vă plac.
Vedeți, tati nu e lângă voi, dar e mereu acolo, în inimile voastre. Știu că fetele mele nu mai mănâncă biscuiți și înghețată. Nu-i spuneți mamei, dar știu că a reumplut cămara cu cutii mari de biscuiți. Am văzut-o făcând asta. Data viitoare când mă vizitați, vreau să aud povești despre
cum i-ați furat cu succes fără ca mami să știe. Doar pentru că tati nu e acolo, nu înseamnă că nu o să o necăjim pe mami! Vreau ca fetele mele să fie fericite și să zâmbească în fiecare zi. Nu trebuie să fiți mereu cuminți. Sunt sigur că nici mami nu vrea asta.
Și vă mulțumesc că m-ați vizitat și mi-ați urat la mulți ani, fetelor. Tati vă iubește și vă duce dorul.
Cu multă dragoste pentru fetele mele drăguțe,
Brian.”
„Umm… e prea mult de citit!” s-a plâns Isla. „Madison, ce a scris tati?”
Madison a îmbrățișat-o pe Isla strâns. „A spus că e fericit unde e, Isla, și că vrea să fim și noi fericite. Îi e dor de noi. Mulțumesc pentru tot, mami,” a adăugat, știind că acele cutii erau de la mama ei. „Îți mulțumim că ne-ai adus aici.”
Linda a zâmbit și a șoptit, „Vă iubesc pe amândouă,” mulțumindu-le fetelor pentru că au ajutat-o să depășească durerea și i-au dat puterea de a-l vizita pe Brian.
Ce putem învăța din această poveste?
Moartea nu poate distruge legăturile construite prin iubire. Brian este departe de familia lui în ceruri, dar este mereu prezent în inimile lor.
Mamele pun întotdeauna copiii pe primul loc. Deși Linda nu era pregătită să-l viziteze pe Brian, și-a adunat curajul să o facă după ce a văzut cât de mult își doreau fetele să-l viziteze pe tatăl lor.
Distribuie această poveste prietenilor tăi. Poate că le va lumina ziua și îi va inspira.
