Olesea și Andrei s-au iubit profund, dar destinul le-a pregătit o încercare cumplită. După moartea lui, ea descoperă un secret care îi va schimba viața. Citește această poveste emoționantă despre iubire, pierdere și regăsire.
Olesea coborî cu greu de pe treapta autobuzului. Ploaia măruntă îi biciuia obrajii, dar ea nu simțea frigul. Privirea i se opri asupra orașului care, cu ani în urmă, îi răpise totul. Era locul unde Andrei crescuse, locul unde ar fi trebuit să înceapă o viață nouă împreună.
Tot drumul plânsese în tăcere. De când Andrei dispăruse, viața ei se oprise într-un punct fix, ca un ceas stricat. Și totuși, în pântecele ei, inima fiicei lor bătea puternic, trăgând-o înapoi în realitate.
Un început nesperat
Olesea și Andrei se cunoscuseră la doi ani după ce ea părăsise orfelinatul. Lucra în ture de noapte la o fabrică, încălcând regulile pentru a putea supraviețui, iar el venise să instaleze echipamente moderne.
Își amintea perfect prima lor întâlnire. Andrei, cu privirea curioasă și zâmbetul lui ștrengăresc, părea să găsească un motiv să treacă pe la mașina ei de fiecare dată când avea ocazia. La început, o enerva atenția lui, dar ceva din felul lui de a fi îi dăduse senzația că, în sfârșit, cineva o vedea cu adevărat.
Într-o dimineață, după tură, Andrei o urmărise cu mașina.
— Domnișoară, pot să vă duc acasă?
— Și dacă nu mergem în aceeași direcție?
— Vă asigur că mergem.
Olesea urcase fără să-și explice de ce. Și de atunci, nu se mai despărțiseră.
Promisiuni neterminate
După trei luni, Olesea a rămas însărcinată. Andrei a fost fericit, aproape că dansa prin cameră când a aflat.
— Ne mutăm la mine acasă! Mama și fratele meu trebuie să te cunoască!
— Andrei, nu poți să-i pui în fața faptului împlinit. Trebuie să le vorbești despre noi mai întâi…
— Nu e nevoie. Când te vor vedea, vor înțelege.
Dar Olesea știa mai bine. Copiii din orfelinate nu erau primiți cu brațele deschise în familiile înstărite. Își dorise să evite orice respingere. Așa că Andrei plecase înainte, să își pregătească familia.
Și apoi… dispăruse.
Niciun telefon, nicio veste. Oamenii îi șopteau că o părăsise, că totul fusese o minciună. Dar Olesea nu putea să creadă asta.
Apoi, într-o zi, a auzit întâmplător la fabrică: „Tipul ăla, cel care instala echipamente… A murit.”
Timpul s-a oprit.
Mintea i s-a golit, genunchii i-au cedat, iar lumea s-a prăbușit în jurul ei.
Drumul spre adevăr
Acum, după atâta timp, ajunsese în sfârșit la mormântul lui.
Terenul era ud, pașii ei afundându-se în noroi. Când a văzut crucea și fotografia lui Andrei, lacrimile au izbucnit necontrolat.
— Andrei…
S-a prăbușit în genunchi, fără vlagă.
Ploua mai tare. Frigul o cuprindea, dar nu-i păsa. Încet, a început să tremure. Îi era foame, dar asta nu conta.
A vrut să caute telefonul, dar nu-l mai avea. Nu mai avea nimic.
Cerul s-a rupt într-un tunet puternic. A căutat adăpost și a văzut cavoul familiei lui Andrei. Cu mâinile tremurânde, a tras de ușă și s-a strecurat înăuntru.
— Iertați-mă, o să stau doar puțin…
A sprijinit capul de zid și a închis ochii.
Apoi…
Un sunet brusc a sfâșiat tăcerea.
Un telefon vibra pe podea.
Îl ridică, confuză. Cine lăsase un telefon acolo?
— Alo?
O tăcere scurtă, apoi o voce gravă:
— Bună ziua, ăsta e telefonul meu. Unde sunteți?
— În… cimitir.
— În cimitir?!
— Într-un cavou. Îmi e frig… mă simt rău…
Apoi, totul s-a cufundat în întuneric.
Un nou început
O voce o striga. Cineva o scutura ușor.
— Domnișoară, treziți-vă!
A deschis ochii și a murmurat, slabă:
— Andrei?
Nu era Andrei.
— Ești Olesea?
Ea a dat din cap, buimacă.
— La naiba…
Bărbatul care o salvase părea tulburat. A văzut burta ei rotunjită și a înțeles.
Era fratele lui Andrei.
— Mamă, sunt la mormântul lui Andrei… și am găsit-o pe fata lui.
Un alt fel de familie
Când Olesea s-a trezit la clinică, o femeie elegantă, cu privire dură, o studia atent.
— Eu sunt mama lui Andrei.
Olesea a înghițit în sec.
— Nu vreau nimic. Am venit doar să-mi iau rămas-bun de la el.
— Povestește-mi despre voi.
A povestit. Despre cum s-au cunoscut, cum s-au iubit, cum așteptau copilul.
Nina Nikolaevna asculta fără să clipească.
— De ce nu ai venit cu el?
— Mi-a fost frică…
— Prostii. Ai întâlnit oamenii nepotriviți.
Dimineață, Nina era din nou acolo.
— Olesea, am văzut pozele cu tine și Andrei. E clar cât de mult te-a iubit. Nu ai să pleci nicăieri. Ai o familie aici.
Au trecut doi ani.
Olesea își ridică fetița în brațe. Karina chicoti, întinzând mâinile spre bunica ei.
— Prințesa mea frumoasă!
Dima, fratele lui Andrei, o privea cu un zâmbet cald.
— Știi, mama nu a mai fost atât de fericită de mult timp.
Olesea se uită la femeia care, altădată, o înfricoșa.
— Și eu nu am mai avut niciodată o mamă.
Azi nu mai era singură. Azi avea o familie.
Sfârșit.
