Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință: Tradiții românești și semnificații profunde ale unei sărbători cu rădăcini adânci

Pe 23 aprilie, întreaga lume creștin-ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți ai credinței. Este o zi cu cruce roșie în calendar, încărcată de semnificație spirituală și tradiții populare bine păstrate în satele românești. Peste un milion de români își serbează onomastica în această zi.

Cunoscut sub numele de „purtătorul de biruință”, Sfântul Gheorghe este simbolul curajului, al credinței neclintite și al biruinței binelui asupra răului. În tradiția populară românească, este văzut ca un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite și al turmelor, o figură ce face legătura între lume, natură și divinitate.

Ritualuri și obiceiuri magice în ajunul și ziua sărbătorii

Ajunul sărbătorii, 22 aprilie, este marcat de ritualuri păstorești, precum Sângiorzul vacilor, care semnalează începutul anului pastoral. În această noapte misterioasă, în multe zone rurale se crede că fetele își pot vedea ursitul, privind într-o cofă cu apă neîncepută.

În zorii zilei de 23 aprilie, fiecare gest are o încărcătură magică:

• Ramuri verzi de fag, salcie sau stejar sunt puse la porți, uși, ferestre și grajduri, pentru a alunga duhurile rele și a aduce noroc, sănătate și belșug. Aceste ramuri se păstrează peste an și sunt folosite în leacuri sau ritualuri de protecție.
• Fetele așază pe drum coronite din iarbă – cine trece peste ele va deveni, poate, alesul inimii lor.
• Tinerii caută „iarba fiarelor”, planta legendară despre care se spune că poate deschide orice lacăt, aducând dragoste sau vestind soarta.

Plante cu puteri tămăduitoare și ritualuri pentru prosperitate

Femeile căsătorite merg în pădure, în căutarea unor plante magice precum mulgătoarea sau „untul vacii”, pe care le adaugă în hrana vitelor, sperând ca acestea să dea lapte din belșug. În același spirit, baia ritualică înainte de răsăritul soarelui, într-un râu sau izvor, e menită să aducă sănătate și protecție tot anul.

Un obicei vechi și haios este urzicatul – tinerii se ating simbolic cu urzici, convinși că astfel vor fi mai vioi, mai sănătoși și mai harnici în lunile ce urmează.

San-George și ritmul cosmic al naturii

În spiritualitatea populară, Sfântul Gheorghe – numit San-George – este cel care „primește cheile” de la Samedru (Sfântul Dumitru) și deschide drumul naturii către viață, odată cu venirea primăverii. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George dă startul renașterii naturii.

Chiar dacă unele obiceiuri s-au pierdut odată cu trecerea timpului, împodobirea porților cu ramuri verzi rămâne viu prezentă în multe sate. Este un gest simplu, dar încărcat de speranță și respect pentru tradiție.