Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, consideră că actuala coaliție de guvernare nu are legitimitate și că unica variantă pentru formarea unei majorități parlamentare reale o reprezintă alegerile anticipate.
„Românii au votat un lucru și s-au trezit cu altceva. Partidele aflate astăzi la putere nu dispun de oameni pregătiți, iar dacă ar fi avut profesioniști, ar fi demonstrat deja printr-o guvernare eficientă. De aceea, credem că este nevoie de o nouă majoritate, validată direct de cetățeni”, a declarat Lulea într-o conferință de presă, citată de Agerpres.
Deschidere pentru reforme, dar lipsă de voință politică
Liderul AUR a subliniat că formațiunea sa este dispusă să colaboreze pentru reforme importante, precum cea administrativă, însă nu crede că actualii parlamentari din coaliție își vor asuma aceste schimbări.
- Alertă sanitară: un medicament pentru tensiune, retras de pe piață din cauza unei substanțe cu risc cancerigen – informații importante pentru pacienții români
- Zodia care nu se abține de la bârfe. Te critică pe la spate și ascunde multă viclenie
- Elena Udrea, despre perioada petrecută departe de familie
„Dacă nu le cer cei care îi finanțează, aceste partide nu vor face reforme. Noi, în schimb, suntem pregătiți să ne implicăm – fie că le implementăm direct, fie că le susținem într-un guvern minoritar. Important este să se facă”, a adăugat acesta.
„Alegerile anticipate, soluția corectă”
Marius Lulea a insistat că întoarcerea la votul popular este singura cale prin care se poate reface încrederea între cetățeni și clasa politică:
„Nu putem decide noi peste voința oamenilor. Este nevoie ca românii să-și exprime din nou votul. Exemple de alegeri anticipate există și în alte state europene, precum Italia sau Germania”, a concluzionat prim-vicepreședintele AUR.













