Românii care își vând obiecte personale trebuie să știe că operațiunile acestea pot fi impozitate în anumite condiții, arată o analiză fiscală citată joi de Agerpres. Analiza a fost realizată de experții EY România, companie care oferă servicii de audit, asistență fiscală și consultanță și este prezentă pe piața locală din 1992.
Potrivit analizei, vânzarea ocazională a bunurilor personale este, în principiu, neimpozabilă. Dacă însă bunurile se vând cu regularitate și continuitate, pentru a obține venituri, comercializarea poate genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale.
„Din perspectivă fiscală, contează dacă vorbim despre vânzarea unor bunuri din patrimoniul personal sau despre o activitate cu caracter economic. Codul fiscal prevede neimpozitarea anumitor venituri obținute din vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, fără a detalia însă condițiile în care această regulă se aplică. De exemplu, vânzarea ocazională a hainelor, mobilierului sau a altor obiecte personale pe care nu le mai utilizăm este diferită de realizarea unor tranzacții cu regularitate și continuitate, pentru obținerea de venituri. Atunci când activitatea are aceste din urmă caracteristici, veniturile pot intra în sfera celor obținute din activități independente, cu implicații atât din perspectiva impozitului pe venit, cât și a contribuțiilor sociale. Pe de altă parte, lipsa continuității nu înseamnă neapărat că veniturile obținute sunt neimpozabile. În anumite cazuri, acestea pot fi încadrate fiscal în categoria veniturilor din alte surse”, se arată în analiza EY România.
Contează circumstanțele fiecărui caz
Încadrarea fiscală a veniturilor din bunurile second-hand depinde de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
„Legislația privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu conține reguli specifice pentru veniturile obținute din vânzarea bunurilor second-hand. Faptul că un bun este second-hand sau că este vândut pe o platformă digitală nu stabilește, singur, tratamentul fiscal. Contează circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Dincolo de tratamentul fiscal, contează și ce informații despre aceste tranzacții ajung la autorități.
Regulile europene privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, cunoscute sub denumirea DAC7, stabilesc anumite obligații de raportare pentru operatorii platformelor digitale. DAC7 nu introduce, în sine, noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii. Permite, în schimb, autorităților fiscale să primească informații despre anumite tranzacții realizate pe aceste platforme.
Continuarea pe pagina următoare »
