Nazare, avertisment despre bugetul pe 2027: România pierde 1,5% din PIB din PNRR. Ce se întâmplă cu taxele?
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul.
Ministrul a fost întrebat dacă poate garanta că anul viitor nu vor fi introduse taxe și impozite noi sau majorate cele existente, așa cum a afirmat președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Nazare, avertisment despre bugetul pe 2027: România pierde 1,5% din PIB din PNRR. Ce se întâmplă cu taxele?
„Așteptările privind bugetul din 2027 sunt foarte mari. Va fi un buget complicat de construit. Pierdem 1,5% din PIB din PNRR și trebuie să acceptăm că pot fi și astfel de momente când trebuie să ne bazăm și pe noi înșine, nu neapărat pe fonduri europene. Anul viitor este între două cicluri: finalizarea PNRR, dar noul cadru financiar începe din 2028. În același timp, se adaugă cheltuieli importante pe SAFE care trebuie integrate în buget. Nu e vorba doar de SAFE, e vorba de Apărare. Și trebuie să demonstrăm o ajustare credibilă, care să poată fi corect evaluată de agenții. De aceea nu aș vrea să intru în detaliile bugetului înainte să văd, la rândul meu, cifrele care vin de la toți miniștrii”, a menționat Alexandru Nazare, în briefingul care a urmat ședinței în care Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului din 2026.










