Un brunch este o ocazie perfectă pentru a socializa cu cei dragi, pentru a degusta câteva preparate delicioase și pentru a petrece un timp relaxant împreună. În ceea ce privește gustările, nu trebuie să îți faci griji, deoarece există numeroase rețete simple, ușor de pregătit și foarte rapide care cu siguranță vor fi pe placul tuturor.
Iată câteva dintre rețetele cele mai ușoare, pentru un brunch delicios, pe care le poți adapta, astfel încât, să nu petreci toată ziua în bucătărie.
Bruschetele sunt ideale pentru un brunch delicios
Bruschetele sunt unele dintre cele mai apreciate gustări, atunci când vine vorba de un brunch. Poți să folosești diverse ingrediente în așa fel încât să îi mulțumești pe toți cei prezenți. Brânzeturile, măslinele sau baconul sunt doar câteva dintre combinațiile pe care le poți face pentru a decora feliile de pâine prăjită.
Cu ajutorul unor ustensile și accesorii pentru bucătăria ta, vei putea prepara foarte rapid gustările și, de asemenea, vei putea crea aranjamente interesante și decoruri atractive, pentru toți cei prezenți.
Brioșele pot fi preparate rapid și servite la brunch
Brioșele sărate sau dulci sunt o soluție rapidă și de efect pentru un brunch. De mărimi diferite, acestea pot fi pregătite ca desert, dacă se adaugă puțin zahăr în compoziție. În plus, pot fi decorate cu bombonele sau cu frișcă.
Cu siguranță ele vor arăta foarte bine pe platouri, și vor fi pe placul tuturor celor prezenți. Cei mici vor aprecia brioșele colorate, iar acestea sunt foarte simplu de făcut, dacă adaugi puțin colorant natural.
Humusul este foarte sățios și potrivit pentru un brunch
De inspirație turcească, humusul este un preparat foarte simplu, care va fi gata în câteva minute. Pasta rezultată din năut și susan, poate să fie condimentată după gust, cu lămâie, usturoi, sare și, dacă este pe placul invitaților, inclusiv cu chimen.
Humusul este foarte ușor de servit și este delicios, așa că, reprezintă o rețetă ideală, pentru un brunch gustos. Humusul poate fi împărțit în mai multe boluri de culori și mărimi diferite, pentru a contribui la un decor interesant.
Platourile de brânzeturi nu trebuie să lipsească de la un brunch delicios
Chiar dacă reprezintă mai mult un aperitiv, platourile de brânzeturi sunt ideale pentru un brunch, deoarece sunt foarte ușor de servit și necesită minimum de efort, pentru a fi pregătite. Desigur, poți să fii cât mai inventiv și să pregătești platouri cu brânzeturi de diferite tipuri, alături de struguri și nuci.
Astfel, platourile nu numai că vor arăta foarte bine, dar vor fi și foarte gustoase. Platourile se pregătesc în foarte puțin timp și poți să fii cât de creativ consideri în ceea ce privește decorul.
Clătitele pot fi pregătite pentru brunch atât ca gustare, cât și ca desert
În funcție de compoziție, clătitele pot să fie incluse între preparatele unui brunch delicios, atât ca gustare, cât și ca desert. Clătitele sărate pot fi umplute cu avocado, pastă de ciuperci sau orice altă idee vrei să pui în practică. Cele dulci pot fi consumate după gust, cu gem sau ciocolată.
Asigură-te că pui la dispoziția celor prezenți la brunch, cât mai multe combinații delicioase, pe care să le poată savura în voie. Timpul de prepare este foarte scurt și, în plus, clătitele pot fi parte dintr-un decor foarte atractiv.
Atunci când vrei să te întâlnești cu persoane dragi, sau să petreci timpul alături de familie, un brunch este prilejul ideal. Vei reuși să îl pregătești în timp foarte scurt și cu minimum de efort, dacă ești inventiv și optezi pentru rețete simple, ușor de preparat.
Decorul poate să fie minimalist, dar e important să fie atractiv din punct de vedere vizual. Nu uita să pregătești și niște sucuri naturale delicioase care, de asemenea, se prepară rapid cu ajutorul unui storcător de fructe.
Acordă atenție detaliilor, și cu siguranță te vei putea bucura de un brunch delicios, dar și de un timp de calitate alături de cei dragi.