Rusaliile sunt una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată atât de credincioșii ortodocși, cât și de cei catolici. Sărbătoarea marchează Pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, un moment considerat nașterea Bisericii creștine, petrecut la...
Ionuț, tânărul ofițer al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), care a atras atenția publicului larg după ce l-a însoțit pe Nicușor Dan în prima zi de după alegeri, a fost retras din dispozitivul...
România se confruntă cu o presiune uriașă din partea Comisiei Europene pentru a aduce deficitul bugetar sub control. Dacă nu prezintă un plan credibil până la finalul lunii, țara riscă să piardă fonduri europene...
Pe măsură ce îmbătrânim, corpul nostru devine mai sensibil la efectele anumitor medicamente. Pastile care erau bine tolerate la 30 sau 40 de ani pot deveni problematice după 50, mai ales dacă există și...
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a transmis un mesaj ferm Guvernului României în legătură cu proiectul noii arene „Dan Păltinișanu” din Timișoara, aflată pe finalul procesului de demolare. Potrivit acestuia, orice intenție...
După tragedia care a îndoliat întreaga comunitate din satul Deleni, Alex Marcu, soțul Teodorei Marcu, se confruntă cu o durere greu de pus în cuvinte. Tânăra sa soție, însărcinată cu al doilea copil, a...
În timp ce președintele Nicușor Dan a declarat public că toate formațiunile politice invitate la consultările de la Cotroceni sunt interesate să participe la guvernare, în culisele scenei politice au început deja să se...
Pe 5 iunie, satul Deleni din județul Bacău a fost cuprins de o profundă tristețe. Teodora Marcu, tânăra în vârstă de 23 de ani, ucisă cu sânge rece, a fost înmormântată astăzi, în...
În sezonul cald, pepenele verde este nelipsit de pe mesele românilor. Răcoritor și bogat în apă, acest fruct nu doar că hidratează, ci este și sărac în calorii – doar 30 kcal la...
Senatorul Paul Ciprian Pintea, ales pe listele partidului POT din județul Sălaj, revine în atenția publică printr-o mișcare politică importantă: trecerea la Partidul Social Democrat. Decizia vine în contextul în care alți nouă parlamentari,...
© 2026 Femina.ro | Contact