ANAF a început să le trimită notificări persoanelor fizice care nu au depus formularul 216, adică declarația pentru taxa pe lux. Cei notificați au la dispoziție 15 zile ca să își îndeplinească obligația fiscală.
Declarația trebuiau să o depună proprietarii clădirilor rezidențiale cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane de lei, până la 30 septembrie 2026. Persoanele care nu au trimis documentul până atunci riscă să fie obligate să își facă formalitățile în urma notificărilor primite de la autorități.
Obligația îi privește pe cei care, la 31 decembrie 2025, dețineau o clădire rezidențială a cărei valoare impozabilă depășea 2.500.000 de lei.
Taxa nu se calculează după prețul de vânzare al locuinței și nici după valoarea ei de piață. Baza de calcul este valoarea impozabilă comunicată de primărie, care poate fi consultată în decizia de impunere.
Potrivit unei postări de pe grupul StiintaBanilor – Educatie Financiara, proprietarii trebuie să verifice documentele fiscale ca să stabilească dacă imobilul depășește plafonul prevăzut de lege.
Continuarea pe pagina următoare »










