Un turist a povestit pentru BBC ce a trăit acolo.
„Pe chei s-au adunat mai mulți localnici. Patru pescari care locuiesc pe această insulă izolată au mânecile suflecate și tranșează cod. În spatele lor, negustori îmbrăcați în costume elegante și alți pescari, unii purtând haine impermeabile, s-au așezat pentru o fotografie de grup în fața unei clădiri albe, cu detalii roșcate”, spune acesta.
Nu există serviciu de telefonie mobilă. Există doar un punct comun de Wi-Fi.
„Acesta este sistemul de urgență, trebuie doar să apeși butonul ăsta”, spune proprietarul unei cabane.
„Dacă apare vreo problemă noaptea, dacă te simți rău, te-ai rănit sau orice altceva, apasă pur și simplu butonul ăsta pătrat. Spune-le care e problema ta. Spune-le că stai la Merchant Building, pentru că vor trebui să știe la ce cabană să se ducă”, a mai adăugat el.
Casele din lemn sunt restaurate, iar platformele de pescuit, erodate de vreme, sunt locul unde odinioară se prelucrau capturile. Cu cele 16 reședințe private de vară, Battle Harbour pare foarte bine conservat.
Turistul spune că e uimit că au trecut mai bine de jumătate de secol de când nimeni nu a mai locuit acolo pe tot parcursul anului și chiar mai mult de când insula a fost capitala neoficială a Labradorului.
„E greu de crezut că această insulă minusculă a fost odată plină de pescari și negustori”, a mai povestit turistul.
A vizitat și magazinul „Salt Store”.
„Mă aflu în locul în care exploratorul polar american Robert E. Peary a ținut două conferințe de presă în 1909 și a afirmat că a ajuns la Polul Nord. El a transmis prima sa relatare despre expediție către „New York Times” de la stația Marconi din apropiere”, a mai povestit acesta.
Insula e deschisă vizitatorilor doar din iunie până la începutul lunii septembrie
Cazarea se face în cabane restaurate și în camere de hanuri istorice.
Ofertele de vacanță de două nopți încep de la 995 de euro pentru două persoane și includ cazarea, transferurile cu feribotul dus-întors, mesele și un tur istoric cu ghid. Taxele și bacșișurile se plătesc separat.
Vizavi de Battle Harbour, insula Great Caribou oferă trasee de drumeție și priveliști panoramice asupra coastei stâncoase a Labradorului.









