Cristina Șișcanu a răbufnit pe rețelele de socializare, după ce a aflat câți bani i-a cerut o femeie pentru a veni acasă la ea să facă curățenie. Soția lui Mădălin Ionescu a scris un mesaj dur în mediul online!
Cristina Șișcanu, uimită de salariul pe care i l-a cerut o menajeră
Cristina Șișcanu a făcut, zilele trecute, un anunț pe social media, în care preciza că are nevoie de o menajeră în casă, având în vedere că are un program destul de încărcat și nu poate face față cu toate treburile casnice.
La scurt timp după ce a făcut postarea, vedeta a primit numeroase propuneri din partea unor femei care se ocupă cu serviciile de curățenie. Cu toate acestea, prezentatoarea tv a avut un șoc când a aflat ce sumă îi cere o menajeră pentru a veni o dată pe săptămână acasă la ea. Suma este una imensă!
La un calcul mai amănunțit, soția lui Mădălin Ionescu și-a dat seama că salariul pe care îi cerea femeia era de 20.000 de lei pe lună.
Femeia voia 1.000 de lei pe zi
„Mi-a scris o doamnă că ea cunoaște o doamnă foarte bună care vine cu tot cu aspiratorul ei special, cu toți detergenții. Vine și face curat lună o zi întreagă și cere 1.000 de lei per prezență, pe zi.
Oameni buni, ați înnebunit? Cum e posibil așa ceva? 1.000 de lei pe zi, ca și cum doamna respectivă e o firmă de curățenie.
A zis că e foarte bună și lasă lună. Și am întrebat-o: asta înseamnă că 5 zile, adică aproximativ 5×4, 20 de zile înseamnă 20.000 de lei? Și doamna îmi răspunde: da”, a spus Cristina Șișcanu, pe Instagram.
După ce a aflat propunerea femeii, vedeta de televiziune a ținut să tragă un semnal de alarmă. Aceasta a precizat că unele persoane nu au o viziune reală asupra lucrurilor, iar uneori se poate ajunge la exagerare.
„20.000 de lei, vă dați seama ce salariu? Nu știu ce salariu. Probabil e cu factură sau nu știu cum e.
Eu câteodată stau și mă gândesc, oamenii nu au o viziune reală asupra unor lucruri. Asta voiam să vă împărtășesc și să vă întreb care sunt prețurile. Cum se plătește pe oră, pe zi, sau cum e mai convenabil ca să fie mulțumite ambele părți?”, a mai completat partenera lui Mădălin Ionescu.
Ce sumă poate oferi vedeta
Pentru că își dorește să găsească cât mai rapid pe cineva care să o ajute în casă, Cristina Șișcanu a precizat și cât este dispusă să ofere pentru acest serviciu. Vedeta a analizat tarifele care se percep în alte țări în materie de curățenie și a stabilit rapid cât ar putea să dea.
Cristina Șișcanu a decis că un buget de 3.000 de lei pe lună ar fi ideal.
„Practic, am făcut un calcul, dacă ar fi vorba de 5 ore pe zi, 3 zile pe săptămână, o zi da, una nu, că weekendul nu se pune, ar fi, cu 10 euro, ar fi 50 de euro pe zi, asta înseamnă 250 de lei.
Astfel, de trei ori pe săptămână ar fi 750 de lei. Să zicem că înmulțim cu 4, în jur de 3000 de lei ar fi menajul plătit unei doamne pricepute, care să vină de trei ori pe săptămână câte cinci ore”, a precizat Cristina Șișcanu, pe rețelele de socializare.