Bătrânii au un miros specific, un fenomen pe care Mihai Vasilescu îl explică prin prisma sărăciei, în urma unei experiențe pe care a avut-o într-un supermarket și pe care a relatat-o pe blogul său.
„Ca un pumn peste faţă, m-a trăznit mirosul. Desigur, sunt delicat când spun “mirosul”. Pentru că omul puțea în toată regula. Bănuiesc că știți despre ce vorbesc.
Era damful acela specific bătrânilor, dar dat cu câteva trepte mai sus. M-am mutat câțiva centimetri mai în spate si m-am uitat cu atenție la el. Avea pantaloni de stofă călcati la dungă și pantofi curați în picioare. Tot ce pusese pe el era din vremuri de mult apuse, dar măcar păreau curate. Și atunci?” – așa descrie Vasilescu experiența pe blogul său.
Acest miros specific bătrânilor este adesea perceput ca deranjant de către cei din jur. Mihai Vasilescu sugerează că acesta nu este atât de mult legat de vârstă, cât de condițiile de viață și sărăcie.
Vasilescu observă că bătrânul pe care l-a întâlnit în supermarket era îngrijit, purtând haine curate, chiar dacă acestea erau demodate. Aceasta este o indicație că mirosul nu este cauzat de neglijență personală, ci de factori care depășesc controlul individului.
Articolul lui Vasilescu pune în lumină o problemă socială mai amplă – sărăcia în rândul bătrânilor. El sugerează implicit că acest miros specific ar putea fi înlăturat dacă bătrânii ar avea resursele necesare pentru a se îngriji corespunzător.
Cu toate acestea, Vasilescu nu oferă o explicație concretă pentru legătura dintre sărăcie și mirosul specific al bătrânilor. El invită cititorii să reflecteze asupra acestei probleme și să ia în considerare factorii sociali care pot contribui la aceasta.
