Când am acceptat să fac babysitting pentru o familie liniștită din suburbii, nu mi-am imaginat că voi descoperi un secret tulburător în subsolul lor. Dar într-o noapte, micuțul Ben m-a condus în întuneric, dezvăluind o rețea de obsesie care amenința să ne distrugă pe toți. Ce am descoperit ne-a schimbat viața pentru totdeauna.
Ben a scăpat jucăria și s-a uitat la mine cu ochii mari și serioși. „Kate,” mi-a spus, „trebuie să vezi ceva.”
Am încercat să zâmbesc. „Ce-i, Ben?”
- Propunere importantă: Femeile ar putea ieși la pensie cu 3 ani și jumătate mai devreme – iată condițiile
- MApN face precizări oficiale despre începerea încorporărilor
- Falko, calul campion mort în Bistrița-Năsăud: Dezvăluiri surprinzătoare despre recumpărarea sa de către afaceristul slovac și mărturia fostei proprietare
A privit în jur, ca și cum cineva ar putea asculta. „E în subsol. Trebuie să vii acum.”
Stomacul mi s-a strâns. Robert fusese clar: „Stai departe de subsol.” Mi-a spus-o cu o privire care parcă mă provoca să nu îl ascult.
Am îngenuncheat lângă Ben. „Ben, știi că tatăl tău a spus că nu putem coborî acolo. Este interzis.”
Fața lui Ben s-a întunecat. „Tata nu e aici. Vino. Te rog.”
Urmându-l, am deschis ușa subsolului, inima bătându-mi cu putere. Era întuneric și rece, iar mirosul era greu și mucegăit.
Ben a aprins lumina. „Hai repede.”
L-am urmat, iar ceea ce am văzut m-a înghețat. Pereții erau acoperiți de poze cu Linda. Sute de poze. Linda la magazin, Linda citind o carte, Linda dormind.
„Ce…?” am șoptit.
Ben mi-a tras mâneca. „Ți-am spus că e important.”
Am luat telefonul și am sunat-o pe Linda. A răspuns după a treia sonerie. „Linda, trebuie să vii acasă. Acum.”
Vocea ei tremura. „Ce s-a întâmplat, Kate?”
„Doar vino. E vorba de Robert.”
Linda a sosit după douăzeci de minute, cu fața palidă și trasă. A coborât în subsol și a rămas fără cuvinte, cu mâna la gură.
„Doamne…” a șoptit, cu lacrimi în ochi. „M-a… urmărit?”
Am dat din cap. „Trebuie să plecăm de aici. Nu este sigur.”
Linda și-a strâns mâinile tremurânde în jurul ei. „Cum a putut face asta? Cum de nu am văzut?”
I-am pus o mână pe umăr. „Vom găsi o soluție. Dar mai întâi, trebuie să plecăm.”
Linda a aprobat, încă în stare de șoc. „Da, trebuie să plecăm. Ben, fă-ți bagajul. Plecăm.”
Ben nu s-a împotrivit. A alergat sus, iar eu am ajutat-o pe Linda să strângă câteva lucruri esențiale. Mintea mea era într-o fugă, încercând să înțeleagă ceea ce tocmai văzusem.
Pe drum, aveam un sentiment ciudat că obsesia lui Robert era mai profundă decât știam. Dar, pentru moment, prioritatea era să îi duc pe Linda și pe Ben în siguranță la familia ei.
Linda m-a sunat a doua zi, vocea tremurând de hotărâre. „Kate, am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să documentăm asta.”
„Sigur,” am răspuns. „Care e planul?”
„Avem nevoie de dovezi despre comportamentul lui. Vreau să-l confrunt, dar trebuie să fim atente.”
Zilele următoare au fost un vârtej de operațiuni secrete. Linda l-a urmărit pe Robert, documentându-i fiecare mișcare. Era meticuloasă, surprinzând fiecare interacțiune și mișcare fără ca el să știe.
Într-o seară, stăteam cu Linda, revizuind imaginile. „E obsedat,” am spus, clătinând din cap. „Dar de ce? Ce-l determină?”
Linda oftă. „Nu știu. Dar trebuie să aflăm.”
„Fii atentă,” am avertizat-o. „Nu știm până unde va merge.”
Linda a aprobat. „Știu. Dar nu mai pot trăi așa.”
În acea noapte, am pus la cale un plan de a înlocui pozele din subsol cu altele noi — poze cu Robert, luate fără ca el să știe. Era riscant, dar părea singura modalitate de a-l face să înțeleagă gravitatea acțiunilor sale.
Am lucrat în liniște, tensiunea fiind palpabilă. Pe măsură ce acopeream pereții cu noile poze, nu puteam să nu simt un disconfort crescând. Ce se va întâmpla dacă acest gest îl va împinge peste limită?
