O explozie s-a produs, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia. Aceasta nu a fost urmată de incendiu, dar au existat degajări mari de fum. A fost activat Planul Roșu. Pompierii intervin acum pentru răcire.
Explozie, vineri, la Rafinăria Petromidia
Potrivit IGSU citat de Ziua de Constanța, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
- Cel mai frumos oraș din România a fost desemnat oficial. Nu este nici Cluj, nici București
- Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie
- Se renunță la garanția de 50 de bani în magazine! Modificare importantă în sistemul de returnare a ambalajelor – ce vor primi clienții
La fața locului au ajuns polițiști, jandarmi, 6 mașini de stingere, 2 autoscări și 3 ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de pompieri Fetești.
De asemenea, a fost trimisă și autospeciala transport roboți de la ISU BIF.
Personalul de la Rafinăria Petromidia, evacuat
Potrivit ISU Constanța, au fost evacuate aproximativ 20 de persoane, iar ceilalți angajați s-au autoevacuat pe platfomă la locul de adunare.
Din primele informații nu sunt victime.
Datele inițiale arată că explozia ar fi avut loc la instalația de hidrofinare, o instalație aflată în reparații.