Vlad Mardare, unul dintre cei mai iubiți jurnaliști din Iași, s-a sinucis! Bărbatul în vârstă de 41 de ani a lăsat un mesaj de adio sfâșietor, înainte de a recurge la gestul necugetat.
O veste șocantă i-a luat prin surprindere pe români! Vlad Mardare, un jurnalist în vârstă de 41 de ani din Iași s-a sinucis. Bărbatul se confrunta cu mai multe probleme de sănătate, după ce în urmă cu doi ani a încercat să își pună capăt zilelor aruncându-se de la etajul 4. În urma tentativei de suicid, Vlad Mardare a ajuns în scaun cu rotile și cu numeroase complicații medicale, care i-au făcut ultimii ani din viață extrem de dificili.
Deși părea că face progrese fizice, iar recuperarea dădea roade, Vlad Mardare se confrunta cu multe probleme din cauza familiei sale. Acesta, în ultimul mesaj postat pe rețelele de socializare, a povestit cum mama sa l-a abuzat fizic încă din copilărie și cum tatăl său nu a fost alături de el cât ar fi fost nevoie pentru creșterea sănătoasă a unui copil.
Vlad Mardare a lăsat un mesaj de adio sfâșietor, înainte de a-și pune capăt zilelor
Înainte de a-și pune capăt zilelor, Vlad Mardare a postat pe rețelele de socializare un mesaj de-a dreptul sfâșietor. Jurnalistul a povestit cum s-a luptat atât cu dependența de alcool, cât și cu problemele personale timp de 40 de ani și cum în viitorul apropiat urma să treacă din nou printr-o operație, însă nici măcar asta nu îi dădea speranță.
„Moartea unui fost
- Vacanța de Paște 2026: cat stau copiii acasa
- Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare a militarilor nu va fi majorată – Comisia Europeană ar fi nemulțumită
- Mama mea nu a privit niciodată cu ochi buni relația mea cu Sera. În ziua nunții, în loc să se bucure, a izbucnit în lacrimi și mi-a spus cu voce stinsă
Prolog
Am avut proasta inspiraţie de a spune adevărul brut idioţilor, insolenţilor, indolenţilor şi impostorilor. Chiar dacă eram legat sufleteşte de ei/ele şi nu purtam pică. Am avut norocul, şi o gură de bere în plus, să nu mă intereseze de opiniile lor. Vorba proverbului spaniol, care spune să îmbraci «adevărul în cămaşă albă», îmi căzuse de la inimă. În ultimii ani l-am dat pe o bere în plus.
Maturitatea
A fost tragică. Lucram sporadic şi alegeam numai joburi cu ştaif, indiferent de salariu. Trebuia să respect «familia bună» din care proveneam. Alcoolul era omniprezent, căci aşa voiam eu. La fel şi xanaxul, şi rivotrilul. A fost o alegere conştientă, a fost singurul remediu pentru a supravieţui vieţii pe care o duceam. Deşi am fost toată viaţa superprofesionist, la ultimul job, unde am fost promovat foarte repede, consider că am dat chix. Ziua abia vorbeam o boabă de engleză, însă când dădea soarele să apună… mă refugiam imediat după serviciu într-o sală de păcănele şi trebuia să nimeresc, pe lângă mulţi şeptari, pe cineva pe care să rog, în engleză, să-i dau sau să-mi dea o bere.
Femeile de calitate au devenit o lipsă cruntă. Am fost incapabil să mai leg o relaţie. Faptul că la 40 de ani încă mai stăteam cu părinţii, nu m-a ajutat. Deşi mi-aş fi permis să închiriez o cameră oriunde, am considerat că e mai bine să stau lângă ei, să-i ajut… Şi aşa, femeile din viaţa mea au devenit o prezenţă plătită. Cu foarte multe dintre ele doar am discutat, am râs şi am visat. Ele, cu visele lor, eu, cu ale mele, şi cu râsul, amândoi. Pun cele de mai sus pe seama celor ce se poate numi HYBRIS-UL TINEREŢII.
Am ştiut că am o problemă mare cu alcoolul de prin facultate. Ca un personaj de Zola, m-am zbătut în mizerie. Părinţii mei, ingineri, din care taică-meu foarte bun, se chinuiau să ţină o cârciumă la ţară şi un bou la facultate privată, căci era de renume. M-am angajat, prima dată, legal, la o faimoasă pizzerie din Iaşi. Faimoasă, Da! Famiglia bună, Da! Cluburi bune, Da! Fete mişto, Da! Alcool…….. Oooo, Daaaa!
Atunci am avut şi prima mea depresie şi începutul luptei mele cu alcoolul. Nu m-au ajutat nici psihiatrii, nici psihologii, nici AA, nici «centrele» de detox, unde am stat câte o săptămână. Probabil şi din cauza faptului că nu am vorbit despre copilăria mea. Că na, când eşti dintr-o «familie bună», nu se cuvine să vorbeşti de rău, mai ales despre COPĂRIA PERFECTĂ.
A fost plină de aventuri frumoase. Cu Roxana, Sergiu şi Sorin, Dan, Ionică, Vlad, Vasile şi toţi ceilalţi. Jocurile perfecte se nimereau zilnic. La ştrand, pe «tăpşan», hei… unde eram liber, găseam un joc.
Păcat că primul lucru care mi-l amintesc despre mama mea a fost cum mă lovea ca o nebună pentru că nu am mâncat un ou întreg, iar apoi a început să mă urmărească ca o nebună. Al doilea, când am descoperit că mi-a spart puşculiţa. Pe taică-meu l-am văzut prima dată când a fost aşezat într-un fotoliu de către doi colegi de «serviciu».
EPILOG
Din motivele de mai sus, plus multe altele, am sperat să mor când am zburat în februarie 2023, de la etajul 4, plin de pastile. Am rămas în scaun cu rotile, cu un tub de plastic insertat în penis. Cu astea m-am putut împăca. Am evoluat peste aşteptări, pentru că am muncit ca un bou, cu oameni super «răi», dar profesionişti.
Din octombrie trebuia să merg în picioare, căci medicul mi-a recomandat orteze. Maică-mea mi-a spus că nu o interesează dacă stau în picioare au ba. Mai mult de atât, a pus-o pe prietena ei, Sultănica, să cheme poliţia. Cum am fost încătuşat cu mâinile la spate, cum am fost trântit într-o ambulanţă cu mâinile sub cătuşile în dreptul operaţiei şi cum am fost uitat încătuşat în pat 50 de minute, îi las pe cei de la MAI să afle şi să ia măsuri corespunzătoare. Sper să dea din alea cu daune pentru ONG-uri sponsorizate de ei…. eh..
La o săptămână după ce am ieşit din blestematul ăla de pavilion II Bărbaţi, a cerut taică-meu ordin de protecţie şi… evacuarea mea din casă! În căruţ cu rotile, în mijlocul iernii. Vai de yahtul meu…
Teoretic, săptămâna viitoare ar trebui să o iau de la capăt cu o operaţie grea. Nu am nici un gând să o iau de la capăt: am luptat destul.
Mu** speciale:
Sultănica & Andi P******,
George și Carmen A*******,
96 % dintre poliţişti,
80+ din asistentele şi asistenţii de la Socola,
100% din cei pe care v-am sunat, inclusiv Miora P***”, a transmis Vlad Mardare în data de 4 ianuarie 2025.
