Potrivit unor surse apropiate viitoarei coaliții de guvernare, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al BOR, conservator pro-occidental, este luat în calcul ca posibil candidat comun.
Bănescu este bine văzut în cercurile de intelectuali, fiind totodată și unul dintre puținii oficiali ai BOR care au condamnat invazia Rusiei în Ucraina, discursul mistic al lui Călin Georgescu și imixtiunea religiei în politica țării.
Mai mult decât atât, Vasile Bănescu va putea rupe din voturile care ar merge în mod tradițional spre Călin Georgescu. Astfel are prima șansă la funcția de viitor Președinte al României.
Evenimentele recent consumate la o răscruce nu doar electorală, ci a alegerii unui drum pentru ţară, dezvăluie celor ce au „ochi de văzut” începutul unei grave rătăciri, remarca de curand, într-o postare pe Facebook fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, făcând trimitere la ascensiunea lui Călin Georgescu.
Redăm integral postarea lui Vasile Bănescu
OROAREA FAŢĂ DE TOTALITARISM
… nu a fost, din păcate, internalizată de societatea românească.
Evenimentele recent consumate la o răscruce nu doar electorală, ci a alegerii unui drum pentru ţară, dezvăluie celor ce au „ochi de văzut” începutul unei grave rătăciri.
Pe măsură ce elitele morale ale generaţiilor care au experimentat totalitarismul se sting,
pe măsură ce Educaţia naţională cultivă absenteismul unei materii care ar trebui să fie obligatorie şi de sine stătătoare precum „Istoria totalitarismului – fascismul şi comunismul”,
în măsură în care o lucrare de talia şi importanţa mondială a „Cărţii negre a comunismului – crime, teroare, represiune” nu e prezentă în bibliotecile tuturor şcolilor din România şi nu face parte (fie şi doar prin capitole) din bibliografia obligatorie pentru examenele de intrare în învăţământ,
în măsură în care Radioul şi Televiziunea de stat nu difuzează constant şi coerent materiale de calitate despre ororile totalitarismului comunist, aşa cum, mutatis mutandis, cele germane o fac încă zilnic după 80 de ani de la prăbuşirea nazismului, şansele de a conştientiza la nivel societal diferenţa între firescul drumului democratic marcat vizibil de libertate, responsabilitate, prosperitate, alteritate şi nefirescul drumului spre prăpastia totalitară care înghite persoana cu tot cu demnitatea şi libertatea ei, dispar şi ele.
Alunecarea oarbă a unei îngrijorător de mari mase sociale spre non-sens, populism greţos şi extremism vădit periculos, indică o gravă carenţă de anticorpi morali şi de discernământ mental din corpul nostru social.
„Masele şi puterea” e titlul unei cărţi esenţiale în înţelegerea raportului dintre fenomenele de masă şi manifestările scandaloase ale puterii. Cartea aparţine uriaşului scriitor Elias Canetti, autor şi al marelui român „Orbirea”, capodopera sa literară dedicată atomizării şi cecităţii noastre în raport cu ceilalţi.
Mesajul ambelor cărţi este, din nefericire, foarte actual.
În plan religios,
a nu absorbi metabolic credinţa hrănită de cuvintele lui Hristos,
a nu o transforma natural în energia morală care hrăneşte la rândul ei simţirea, gândirea, atitudinea, gesturile, vorbirea în relaţia cu ceilalţi,
a te târî pe suprafaţa ei precum bigoţii şi recenţii smintitori clericali care, precum cândva orbii farisei biblici, îl confundă pe un ipotetic „salvator” al poporului de fictivi duşmani globalişti şi europeni cu un „mesia” venit să salveze Biserica blocată în complexul de „cetate asediată”,
acestea toate, dar nu doar ele, indică destul de precis unde ne situăm pe harta morală, culturală, politică şi religioasă a propriei noastre ţări.
E cu adevărat primejdios să te rătăceşti în timp ce eşti sigur că mergi pe calea cea bună.
Trezirea la realitate,
renunţarea măcar temporară la orgoliul personal şi partinic, solidarizarea în realism şi luciditate,
igienizarea instituţiilor prin preferarea şi promovarea meritocraţiei,
adecvarea rapidă a Educaţiei la realitatea românească minată de cancerul populismului şi mitomania „suveranismului” fără cauză,
angajarea pronunţată a cultelor religioase în clarificarea termenilor esenţiali şi realişti ai credinţei solidare cu raţiunea, în explicarea diferenţelor dintre „creştinismul” roditor moral şi „creştinătatea” politizabilă şi vulnerabilă în faţa seducţiei ideologice, traducerea nobilului şi autenticului mesaj creştin pentru omul confuzionat spiritual de azi,
clarificarea publică în cele care contează cu adevărat şi care, ignorate, adâncesc orbirea,
deşi acestea toate ne par acum utopice, ele compun totuşi soluţia.
Opusul ei este „soluţia finală” aplicată, nu chiar atât de lent precum credem, stabilităţii noastre în echilibrul fragil al democraţiei şi al societăţii româneşti, doar aparent cert aderente la ea, scrie, pe Facebook, Bănescu.
