Vești proaste pentru pensionari! 1,4 milioane dintre seniori își vor primi pensia cu întârziere, iar veniturile acestora vor ajunge cu aproximativ 2 zile mai târziu. Cine sunt cei care se încadrează în această categorie, dar și de ce au loc întârzieri? Află în rândurile de mai jos!
Sărbătorile Pascale se apropie, iar pensionarii așteaptă cu nerăbdare să își primească veniturile și să înceapă pregătirile. Însă, o parte dintre aceștia vor avea de așteptat mai mult.
Este vorba despre cei care au ales opțiunea de a primi pensia pe card. Întârzierile sunt cauzate de faptul că aceștia, în mod normal, ar fi trebuit să își primească veniturile pe data de 12 a lunii aprilie, iar această zi va pica într-o zi de weekend. Prin urmare, cel mai probabil, pensionarii își vor primi banii pe data de 14 aprilie care pică într-o zi de luni.
- Marcel Ciolacu, scos din funcție. Decizia neașteptată care a luat prin surprindere pe toată lumea
- Tabel complet pentru femei și bărbați. Ce pensie vei primi, în funcție de luna și anul nașterii și de stagiul complet de cotizare
- Se renunță la garanția de 50 de bani în magazine! Modificare importantă în sistemul de returnare a ambalajelor – ce vor primi clienții
Deși veștile nu sunt tocmai bune, pensionarii nu trebuie să se îngrijoreze, asta pentru că vor intra în posesia banilor înainte de perioada sărbătorilor Pascale.
Distribuirea pensiilor prin poștă va începe la data de 1 aprilie 2025 și va continua până la data de 15 aprilie 2025, cu 5 zile înainte de Paște, astfel că nu vor exista posibile întârzieri pentru cei care au ales această opțiune.
Mai mult, luna aprilie vine și cu o veste bună pentru pensionari. Guvernul României le va oferi acestora și suma de 400 de lei, pe lângă pensie, tuturor celor care au venituri sub 2.574 de lei.
- Schimbări radicale în 2025 pentru aceste 4 zodii: Transformări majore și noi începuturi
- Accident grav în Teleorman: Patru răniți pe DN 52, două persoane încarcerate. Trafic blocat în zona Furculești
- Tragedie în Giurgiu: o studentă de 21 de ani și-a pus capăt zilelor după un conflict cu viitoarea soacră