Una dintre cele mai teribile și populare superstiții este legată de cântecul cucuvelei. Pasărea de noapte și-a căpătat renumele de mesager al veștilor proaste, de unde și expresii precum „piaza rea” sau chiar vestitor al morții. Știința însă oferă explicații suprinzătoare și care ne-ar putea ușura somnul după ce ne-a cântat cucuveaua.
Într-o încercare de a sublinia diferența între știință și pseudoștiință, biologul și exploratorul ALEXANDRU N. STERMIN a explicat și acele aspecte care au generat prostul renume al cucuvelei sau bufniței.
Sunt oameni care cred că bufnițele știu când moare cineva, iar cântecul lor în apropierea unei case prevestește sfârșitul.
Știința are însă o explicație surprinzătoare care, culmea, nu elimină legătura dintre moartea cuiva și cucuvea, ci o argumentează logic.
„Ființe nocturne, bufnițele își făceau cuiburile în apropierea comunităților umane. Într-adevăr, la căpătâiul bolnavilor, familiile aprindeau noaptea lumânări pentru a-i putea îngriji mai bine, iar bufnițele erau atrase de insectele care se adunau și ele la lumânare.
- Semne ale diabetului care apar în timpul somnului și pe care mulți le ignoră
- Mama mea nu a privit niciodată cu ochi buni relația mea cu Sera. În ziua nunții, în loc să se bucure, a izbucnit în lacrimi și mi-a spus cu voce stinsă
- Orice mașină de spălat poate usca hainele. Mulți oameni încă nu sunt conștienți de această caracteristică
Bufnițele semnalau locul unde se găsea hrana, iar astfel două fapte fără nicio cauzalitate erau alăturate de cunoașterea comună. De multe ori, cei suferinzi nu mai vedeau lumina zilei, iar cântecul cucuvelei a devenit semn prevestitor de rău”, a explicat profesorul de biologie de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș‑Bolay
„Dar știința ne liniștește pe dată. Nimic rău nu e adus de cântecul unei păsări nocturne. Doar superstițiile intră, în acest fel, în viețile noastre, dacă nu știm să separăm faptele și să le înțelegem. Lumea stă să se schimbe, iar dacă nu câștigăm lupta cu pseudo-știința, un ev, mai întunecat decât cel de după năvălirile barbare, ne poate sta în față,” a scris Alexandru Stermin în cartea sa „Cum am devenit vrăjitor”.
