Una dintre cele mai teribile și populare superstiții este legată de cântecul cucuvelei. Pasărea de noapte și-a căpătat renumele de mesager al veștilor proaste, de unde și expresii precum „piaza rea” sau chiar vestitor al morții. Știința însă oferă explicații suprinzătoare și care ne-ar putea ușura somnul după ce ne-a cântat cucuveaua.
Într-o încercare de a sublinia diferența între știință și pseudoștiință, biologul și exploratorul ALEXANDRU N. STERMIN a explicat și acele aspecte care au generat prostul renume al cucuvelei sau bufniței.
Sunt oameni care cred că bufnițele știu când moare cineva, iar cântecul lor în apropierea unei case prevestește sfârșitul.
Știința are însă o explicație surprinzătoare care, culmea, nu elimină legătura dintre moartea cuiva și cucuvea, ci o argumentează logic.
„Ființe nocturne, bufnițele își făceau cuiburile în apropierea comunităților umane. Într-adevăr, la căpătâiul bolnavilor, familiile aprindeau noaptea lumânări pentru a-i putea îngriji mai bine, iar bufnițele erau atrase de insectele care se adunau și ele la lumânare.
- „Mamă, dacă nu te sun, înseamnă că m-au spânzurat!” Acestea au fost ultimele cuvinte ale romanului condamnat la moarte in Malaezia trimise in tara!
- Românii încep să fie controlați. Inspectorii vin direct la adresa ta. Trebuie să prezinți acte doveditoare
- Secretul Ascuns din Curte: O Casă din 1950 Deține un Adăpost Subteran Uitat
Bufnițele semnalau locul unde se găsea hrana, iar astfel două fapte fără nicio cauzalitate erau alăturate de cunoașterea comună. De multe ori, cei suferinzi nu mai vedeau lumina zilei, iar cântecul cucuvelei a devenit semn prevestitor de rău”, a explicat profesorul de biologie de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș‑Bolay
„Dar știința ne liniștește pe dată. Nimic rău nu e adus de cântecul unei păsări nocturne. Doar superstițiile intră, în acest fel, în viețile noastre, dacă nu știm să separăm faptele și să le înțelegem. Lumea stă să se schimbe, iar dacă nu câștigăm lupta cu pseudo-știința, un ev, mai întunecat decât cel de după năvălirile barbare, ne poate sta în față,” a scris Alexandru Stermin în cartea sa „Cum am devenit vrăjitor”.
