Mama mea nu a privit niciodată cu ochi buni relația mea cu Sera.
În ziua nunții, în loc să se bucure, a izbucnit în lacrimi și mi-a spus cu voce stinsă:
„Fiule… ea nu este femeia potrivită pentru tine.”
M-am străduit să rămân calm, deși vorbele ei m-au durut. I-am răspuns doar atât:
„Mama, într-o zi o vei cunoaște cu adevărat și o vei îndrăgi.”
Nu a mai zis nimic. A încuviințat doar din cap, cu acea tăcere greu de descifrat.
Au trecut doi ani. Apoi, viața a lovit fără avertisment. Mama a murit brusc, în urma unui accident vascular cerebral. Totul s-a întâmplat atât de repede, încât nici acum nu-mi pot aduna complet gândurile.
La câteva zile după înmormântare, am mers la casa ei pentru a o goli și pentru a strânge lucrurile rămase în urmă. Am intrat în dormitor și, în timp ce mutam patul, ceva m-a făcut să îngheț.
Sub somieră, ascuns ca un secret bine păstrat, se afla un telefon vechi, acoperit de praf, cu ecranul crăpat.
Mi-a luat doar o secundă să-l recunosc.
Era telefonul Serei.
Exact cel despre care îmi spusese, cu o săptămână înainte de nuntă, că l-a pierdut și că nu avea idee unde ar putea fi.
Iar în acel moment… totul s-a schimbat.
Am ridicat telefonul cu mâna tremurândă. Părea inert, mort, dar faptul că se afla în casa mamei mele îmi făcea inima să bată nebunește.
De ce îl ascunsese?
Cum ajunsese acolo?
Și… de ce nu spusese niciodată nimic?
Am conectat telefonul la încărcător. A pornit greu, cu un bâzâit slab, ca un murmur al unei fantome care se trezește după ani de tăcere.
Când ecranul s-a luminat, o singură notificare apărea insistent, blocată în bara de sus:
1 mesaj necitit – „Mama”
Nu mama mea.
Mama Serei.
Deja simțeam cum mi se strânge stomacul.
Am apăsat pe mesaj.
Era trimis cu câteva zile înainte de nuntă:
„Nu pot să mai tac. Dacă te căsătorești cu el, totul se va schimba. Știu ce ai făcut. Și dacă află și mama lui, nu te va ierta niciodată.”
Mi-a înghețat sângele în vine.
Ce făcuse Sera?
Și de ce mama mea avea telefonul ei?
De ce îl ascunsese?
Am căutat prin galeria telefonului. Doar câteva poze rămase. Ultimele patru erau realizate în aceeași zi. Toate o arătau pe mama mea — stând la masa din bucătărie, cu telefonul Serei în mână, privind direct camera. Fața ei era rigidă, încruntată, ca și cum descoperise ceva cumplit.
Iar în ultima fotografie… mama nu se mai uita la cameră.
Se uita spre cineva din spatele obiectivului.
Ochii ei erau plini de teamă.
Am simțit cum mi se înmoaie genunchii.
În acel moment, soția mea a apărut în ușă.
— Ce faci acolo? a întrebat ea, cu voce calmă, prea calmă.
Am întors telefonul spre ea. Sera a albit. A făcut un pas înapoi.
Pentru prima dată în viață, am văzut frică pe chipul ei.
— Sera… explică-mi. Imediat.
A respirat adânc. A clipit încet. Apoi, cu un zâmbet ciudat, calm, aproape sinistru, a spus:
— Cred că a venit vremea să știi adevărul. Dar… nu aici. Ar fi bine să stăm jos. Va fi greu de auzit. Mai ales despre mama ta.
Și atunci am înțeles:
Ceva din viața mea era pe cale să se prăbușească definitiv. Iar adevărul… avea să doară mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată.
Sera s-a așezat pe scaunul din bucătărie, exact acolo unde stătuse și mama în fotografiile găsite în telefon. Eu am rămas în picioare, incapabil să respir normal.
— Adevărul despre mama ta și mine nu e ceea ce crezi, a început ea, cu voce joasă.
Am simțit cum un nod mă sugrumă.
— Acum cinci ani, înainte să ne întâlnim tu și cu mine… am cunoscut-o pe mama ta.
M-am încruntat, surprins.
— Ce? Cum?
— Eram într-o perioadă grea. Munceam mult, eram singură… și am intrat într-un grup de terapie. Mama ta era acolo. Ne-am împrietenit. M-a ajutat enorm. A devenit aproape… ca o mamă pentru mine.
Inima mea a tresărit dureros.
— Dar nu ți-a plăcut niciodată de ea. Tot timpul păreai rece.
Sera a zâmbit amar.
— Pentru că mi-a interzis să-ți spun că ne cunoșteam.
— De ce?
A ridicat privirea spre mine. Ochii îi tremurau.
— Îi era teamă că nu mă vei mai putea privi la fel.
Mă zgâriam deja pe interior de confuzie.
— Despre ce vorbești, Sera?
Ea a inspirat adânc.
Apoi mi-a spus cuvintele care mi-au sfâșiat lumea:
— În terapie… mama ta mi-a mărturisit că tu nu ești fiul ei biologic. Că te-a adoptat. Ilegal.
Simțeam cum mă prăbușesc.
— Minți…
— Nu mint!, a ridicat ea vocea. Mi-a spus că te-a luat când aveai două luni, de la o femeie care nu putea să te crească. A plătit, a ascuns actele, totul a fost aranjat. Tu ai crescut fără să știi. Eu… am aflat întâmplător, într-una dintre ședințele în care s-a deschis prea mult.
Mă durea tot corpul.
Nu aveam aer.
— Și mesajul de pe telefon?
Sera a privit în jos, rușinată.
— Mama mea știa și ea adevărul. Voia să mă protejeze. Credea că dacă intru în familia ta, voi aduce la suprafață lucruri care nu trebuie scoase la lumină. Mi-a zis să renunț. Că adopția ilegală poate distruge tot.
Eu am refuzat. Te iubeam deja.
Ochii mei s-au umplut de lacrimi. Dar ceva nu se lega.
— Și mama mea? De ce avea telefonul tău?
A urmat o pauză lungă, apăsătoare.
Sera și-a mușcat buza. A închis ochii o secundă și, când i-a deschis, păreau altcineva. Mai obosiți. Mai triști.
— Pentru că a vrut să te protejeze de mine.
Am încremenit.
— În ziua în care i-ai spus că o ceri pe Sera de nevastă, mama ta a venit la mine. A vrut să mă convingă să renunț. Să plec. Mi-a luat telefonul când am refuzat, ca să șteargă mesajele. S-a enervat. Ne-am certat urât… și atunci am făcut cea mai mare greșeală a vieții mele.
— Ce greșeală?, am întrebat cu un fir de voce.
— A plecat supărată. Tremura. Și s-a împiedicat pe scări când ieșea din bloc… Eu eram în spatele ei. Am vrut să o prind. Jur… dar am ajuns prea târziu.
Mi s-a oprit inima.
— Vrei să spui că…?
Lacrimile i-au curs pe obraji.
— Da. Că moartea ei nu a fost chiar un accident. N-am împins-o. Dar m-am certat cu ea. I-am luat echilibrul. Și nu am spus nimănui adevărul.
În cameră s-a lăsat o tăcere înfiorătoare.
Mama mea murise crezând că mă protejează.
Iar femeia pe care o iubeam păstrase un secret mortal.
Am simțit că nu mai aparțin nimănui. Nici trecutului, nici prezentului, nici femeii din fața mea.
— Pleacă, i-am spus.
Sera a clătinat din cap, disperată.
— Te rog… nu mă alunga. Tot ce am făcut a fost ca să nu te pierd.
Am pășit spre ușă și am deschis-o larg.
— Sera… ai pierdut deja.













