Oasele unui dinozaur carnivor, care a trăit în urmă cu aproximativ 115 milioane de ani, ar putea păstra urme ale unor globule roșii. Cercetătorii au identificat structuri microscopice asemănătoare celulelor sanguine, dar și urme de hem, un compus organic esențial pentru transportul oxigenului prin sânge. Dacă interpretarea va fi confirmată, descoperirea ar putea deschide drumuri noi către studiul biologiei dinozaurilor.
Analiza a fost făcută pe fragmente din membrele posterioare ale unui Aratasaurus, un dinozaur de dimensiuni mici care a trăit pe teritoriul actual al Braziliei. Rezultatele au apărut în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, însă unii specialiști contestă deja interpretarea structurilor, potrivit The Guardian.
Ce au găsit cercetătorii în os
Echipa coordonată de profesoara Kliti Grice, de la Universitatea Curtin din Australia, a studiat oasele Aratasaurusului cu microscopie electronică și teste chimice. Imaginile au scos la iveală structuri mici și rotunde, din canale fine prin care treceau cândva vasele de sânge.
Forma lor le-a atras atenția, pentru că seamănă cu cea a globulelor roșii. Analizele chimice au arătat, în același timp, prezența hemului și a unor compuși rezultați din degradarea acestuia.
Hemul este o componentă organică a hemoglobinei, proteina din globulele roșii care permite transportul oxigenului în organism. Identificarea lui într-o fosilă atât de veche ar putea indica faptul că unele urme ale chimiei biologice originale au supraviețuit procesului de fosilizare.
Cercetătorii au găsit și urme ale aminoacizilor care alcătuiesc colagenul, o proteină importantă pentru țesuturile conjunctive și pentru structura oaselor. Profesoara Grice a descris rezultatele drept un „ecou mineral și molecular” al biologiei originale a dinozaurului. Potrivit ei, nu au mai fost identificate până acum, în interiorul unei fosile, structuri considerate globule roșii fosilizate, cu o compoziție chimică asociată hemului.
Continuarea pe pagina următoare »










