Cei care au obținut venituri în 2025 și nu și-au declarat contribuțiile obligatorii la pensii sau sănătate pot primi notificări de la ANAF. Dacă nu își lămuresc situația în termenele prevăzute, Fiscul poate calcula din oficiu sumele datorate și poate emite o decizie de impunere. Noile reguli arată ce categorii de venituri sunt verificate, ce termene au contribuabilii și cum se poate evita sau anula o impunere făcută de ANAF.
Procedura a fost aprobată prin Ordinul ANAF nr. 1.457/2026, publicat în Monitorul Oficial la 2 noiembrie. Măsurile vizează contribuțiile aferente veniturilor realizate în 2025.
Sunt vizați cei care au avut venituri pentru care aveau obligația să declare și să plătească CAS (contribuția la pensii) sau CASS (contribuția la sănătate), dar nu au depus Declarația unică.
La contribuția la pensii, pot fi verificați cei care au obținut venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală și au depășit plafonul de 12 salarii minime brute pe țară. Procedura include și unele venituri asimilate salariilor, obținute pentru activitatea desfășurată în străinătate.
Verificările privind contribuția la sănătate pot viza venituri din activități independente, chirii, investiții, agricultură, drepturi de proprietate intelectuală și alte surse prevăzute de Codul fiscal. Intră și anumite situații în care persoanele au încasat pensii din străinătate.
Asta nu înseamnă că oricine a avut venituri suplimentare primește automat o decizie de plată. Obligația depinde de tipul venitului, de plafoanele fiscale aplicabile și de situația fiecărui contribuabil.
Ce se întâmplă după notificare
Înainte să stabilească suma de plată, ANAF trimite o notificare. Aceasta precizează ce contribuție consideră că nu a fost declarată și din ce categorie de venituri provine obligația.
De la primirea documentului, contribuabilul are 20 de zile să depună Declarația unică, dacă nu a făcut deja acest lucru și avea obligația să o depună.
În același timp, persoana este invitată la o audiere la organul fiscal, în termen de 7 zile de la primirea notificării. Cele două termene se calculează separat și curg în paralel: unul pentru depunerea declarației, celălalt pentru audiere.
Cu ocazia audierii, contribuabilul poate explica situația și poate prezenta documente care arată că a declarat deja veniturile, că a plătit contribuțiile sau că nu avea obligația să le achite în România.
Dacă persoana nu se prezintă la prima audiere, ANAF poate trimite o a doua invitație. Atunci, contribuabilul mai are alte 7 zile de la primirea documentului pentru a se prezenta.
Notificarea nu este o decizie definitivă de plată. Dacă obligațiile au fost deja declarate, contribuabilul trebuie să poată dovedi asta, de exemplu prin recipisa care confirmă depunerea Declarației unice.
ANAF poate estima baza de calcul și stabili din oficiu contribuțiile datorate, dacă persoana nu depune declarația și nu își clarifică situația.
Continuarea pe pagina următoare »










