Mihaela Pleșa a obținut încă o victorie politică de răsunet în Statele Unite. Fiica unor refugiați care au scăpat din România comunistă și-a adjudecat un nou mandat în Camera Reprezentanților din Texas, într-un scrutin tensionat. Rezultatul a scos republicanii din poziția de forță pe care o dețineau în statul din sud.
Imediat după anunțarea rezultatelor, politiciana democrată și-a dedicat succesul mamei sale, femeia care a lăsat totul în urmă ca să caute libertatea dincolo de Ocean.
„Am reușit, HD 70! În această seară, inima mea este plină de recunoștință. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, permițându-mi să continui să servesc comunitatea care m-a crescut. Tuturor voluntarilor, susținătorilor și vecinilor care ne-au ajutat să ajungem aici: această victorie vă aparține. Împreună, am luptat pentru școlile noastre publice, pentru libertățile noastre și pentru un viitor pe care familiile să și-l poată permite. Sunt gata să duc vocile voastre înapoi la Austin și să continui să lupt pentru oameni! Fie că v-am câștigat votul, fie că încă trebuie să vă câștig încrederea, sunt reprezentanta voastră, iar ușa mea este deschisă. Iubesc această comunitate. A vă servi este onoarea vieții mele. Vă mulțumesc, #HD70. Să ne întoarcem la treabă”, a scris românca pe X.
În spatele succesului stă și o istorie dramatică de familie. Mihaela Pleșa s-a născut la Dallas în 1983, la scurt timp după ce părinții ei reușiseră să fugă de opresiunea din România. Deputata a amintit de unde a pornit drumul ei spre Camera Reprezentanților. Mesajul pentru mama sa pune în față sacrificiile emigrației românești.
„Ziua de astăzi este deosebită, deoarece am ocazia să o împărtășesc cu femeia care a făcut toate acestea posibile, mama mea. Mama mea a fugit din România comunistă în căutarea libertății, a oportunităților și a unei vieți mai bune pentru familia noastră. A venit în America crezând în promisiunea „Visului American”, fără să știe că, într-o zi, fiica ei va avea onoarea de a ocupa un mandat în Camera Reprezentanților din Texas. Fiind prima româncă aleasă vreodată în Camera Reprezentanților din Texas, îi port curajul, sacrificiile și visurile cu mine în fiecare zi. Libertățile pentru care mama mea a riscat atât de mult sunt chiar acele libertăți pentru care sunt mândră să lupt astăzi. Libertatea de a ne exprima opiniile, dreptul la vot și șansa de a construi un viitor mai bun pentru noi și pentru familiile noastre. Mamă, tot ceea ce fac are rădăcini în viața pe care ai muncit atât de mult să mi-o oferi. Sper că te-am făcut mândră”, a mai scris Mihaela Pleșa pe X.
Pe scena politică din Texas, prezența ei nu a fost lipsită de confruntări aspre. Districtul 70 acoperă o zonă strategică din comitatul Collin, unde republicanii au încercat de mai multe ori să redeseneze granițele electorale, pentru a-și securiza mandatele.
Rădăcini românești și legătura cu Nadia Comăneci
DCNews a scris pe larg despre parcursul ei în politica americană. În 2022, ea a spart un monopol de trei decenii, devenind primul reprezentant al Partidului Democrat ales în Camera Reprezentanților din comitatul Collin în aproape 30 de ani, într-o zonă dominată tradițional de republicani.
Familia ei are și o legătură strânsă cu diaspora românească. Bunicii și mama sa au fugit din România la sfârșitul anilor ’60 și s-au stabilit în California, unde s-au implicat în viața comunității și în ridicarea unor biserici românești. Mama deputatei a jucat chiar și un rol în momentul istoric al sosirii Nadiei Comăneci în Statele Unite.
Despre originea familiei, Mihaela Pleșa a spus atunci: „Bunicul meu a fost din Ardeal, din Cluj, iar mamaia și mama sunt din București. Au venit în 1969-1970 în California și s-au stabilit acolo. Mama mea a fost traducătoarea Nadiei Comăneci. Familia mea a ținut foarte mult la cultură și au vrut ca eu să știu românește. Familia mea a construit și biserici în California și în Texas”.










