Un mister vechi de peste 150 de ani, legat de un sarcofag roman descoperit în incinta Abației Westminster din Londra, ar putea fi în sfârșit lămurit. Arheologii au analizat rămășițele umane găsite în interiorul sicriului de piatră și au ajuns la concluzia că acestea ar putea aparține unui personaj important din Evul Mediu, un fost conducător al mănăstirii. Acesta ar fi murit în urmă cu aproximativ 1.000 de ani, relatează CNN.
Cazul este cu atât mai interesant cu cât sarcofagul datează din secolul al IV-lea, în timp ce scheletul din interior aparține unei perioade mult mai târzii. Cercetările arată că un sicriu roman a fost reutilizat câteva sute de ani mai târziu, pentru înmormântarea unui bărbat cu un statut social și religios important.
Potrivit arheologului Warwick Rodwell, consultant al Abației Westminster, cel mai probabil candidat este Ælfwig, un abate care a condus mănăstirea între anii 993 și aproximativ 1020. Totuși, identificarea nu este definitivă, iar un alt fost conducător al abației rămâne, de asemenea, o posibilitate.
Povestea începe în 1820, când muncitorii au descoperit un sarcofag din calcar în incinta Abației Westminster. Sicriul avea o inscripție în latină care îl menționa pe Valerius Amandinus, un britanic înstărit care ar fi trăit în Londra în perioada cuprinsă între anii 300 și 400 d.Hr.
Calitatea sarcofagului și inscripția funerară arătau că persoana căreia îi fusese destinat la început avea un statut important. Nu se cunosc însă prea multe despre viața sau activitatea lui Valerius Amandinus.
Un detaliu a complicat lucrurile. Capacul fusese modificat ulterior și avea sculptată o cruce latină de inspirație anglo-saxonă, lungă de aproximativ 1,8 metri. Stilul ei indică secolele al X-lea sau al XI-lea, ceea ce înseamnă că a fost realizată la cel puțin 600 de ani după confecționarea sicriului roman.
Descoperirea ridică o întrebare importantă: dacă sarcofagul a fost realizat în perioada romană pentru Valerius Amandinus, cine era persoana înmormântată în interior atunci când capacul a fost modificat?
Cu ocazia primei descoperiri, capacul a fost spart în șase bucăți, iar craniul a fost deteriorat. Oasele au fost manipulate și amestecate, existând inclusiv posibilitatea ca mormântul să fi fost răvășit de jefuitori. Ulterior, sarcofagul și rămășițele au fost îngropate din nou, fără să fie documentate sau analizate corespunzător.
În 1869, monumentul a fost redescoperit în timpul unor lucrări de renovare ale abației. A fost mutat inițial în zona de est a claustrului, apoi a ajuns la baza turnului de nord-vest. Sarcofagul apare și în scrierile lui Charles Dickens Jr. fiul celebrului romancier britanic, care spunea că îl văzuse în interiorul abației în 1879.
Misterul a rămas nerezolvat mai bine de un secol și jumătate, mai ales că documentele vechi sugerau că scheletul nu mai exista în interiorul sicriului.
Ce au găsit cercetătorii când au deschis sarcofagul din nou
O nouă etapă a cercetării a început după ce Warwick Rodwell s-a interesat de istoria monumentului. În timpul lucrărilor de curățare și conservare din 2016, sarcofagul a fost deschis, iar specialiștii au putut examina pentru prima dată în detaliu resturile care se aflau încă în interior.
Surpriza a fost că scheletul supraviețuise, în ciuda deteriorărilor și a manipulărilor din trecut. Aproximativ 90% dintre oase erau încă prezente, deși nu mai stăteau în poziția inițială. Craniul fusese reconstruit după deteriorările suferite în secolul al XIX-lea.
Analiza antropologică a arătat că persoana înmormântată era un bărbat care avea între 35 și 49 de ani în momentul morții și o înălțime de aproximativ 1,75 metri.
Continuarea pe pagina următoare »
