Alina era o prezență discretă într-o mare companie de construcții. Zi de zi, își făcea treaba fără să fie remarcată. Îmbrăcată modest, cu un șal prins ferm pe frunte și mănuși de cauciuc galbene, părea invizibilă pentru ceilalți angajați. De doi ani, nimeni nu o întrebase nimic despre viața ei, de unde venea sau cine era.
Într-o seară, când birourile se goliseră aproape complet, Alina a intrat în cabinetul directorului general pentru a face curățenie. Tocmai își pregătea ustensilele când ușa s-a deschis brusc. Pavel Vitalievici, directorul companiei, a intrat furios, urmat de adjunctul său, Viktor Sergheevici.
— Mâine avem întâlnirea cu partenerii japonezi și nu avem interpret! — a spus Pavel, trântindu-și servieta pe birou. — E un dezastru! Dacă nu rezolvăm, pierdem contractul!
— Poate apelăm la o agenție de traduceri? — a încercat Viktor.
— Am încercat deja, dar ultima dată au făcut o greșeală atât de mare, încât japonezii erau gata să plece! Nu ne putem permite altă gafă!
Tensiunea plutea în aer. Alina s-a oprit o clipă din muncă, apoi, cu o voce calmă, a spus:
— Aș putea să vă ajut eu.
Cei doi s-au întors brusc spre ea. Pavel a privit-o cu neîncredere.
— Tu? Ești doar o femeie de serviciu. Fă-ți treaba și nu te băga unde nu îți fierbe oala! — a replicat el tăios.
Alina nu a insistat. A dat doar din cap și și-a continuat treaba.
Surpriza de la întâlnire
A doua zi dimineață, întreaga companie a avut parte de un șoc. Când delegația japoneză a intrat în sala de conferințe, ușa s-a deschis și Alina a pășit înăuntru. Îmbrăcată elegant, fără șal și mănuși, era de nerecunoscut. Cu o încredere surprinzătoare, a început să vorbească fluent japoneza, spre uimirea tuturor.
Pavel și Viktor au rămas fără cuvinte. Alina a tradus cu precizie fiecare replică, iar întâlnirea s-a desfășurat impecabil. La final, partenerii japonezi s-au declarat încântați de calitatea traducerii și au strâns mâna lui Pavel, lăudând profesionalismul interpretei.
După plecarea oaspeților, directorul general s-a întors spre Alina, încă șocat.
— Cum e posibil așa ceva? — a întrebat el încet.
Alina a zâmbit ușor.
— Am studiat în Japonia, sunt interpretă de meserie. Dar, când m-am întors, nimeni nu m-a angajat fără experiență, așa că am ajuns femeie de serviciu.
Viktor a intervenit imediat:
— Nu putem lăsa un astfel de talent nevalorificat. Vrei să devii interpret oficial al companiei?
Alina s-a gândit câteva clipe, apoi a zâmbit.
— Sigur. Dar mai întâi trebuie să termin curățenia de astăzi.
Biroul a tăcut. Nu mai era un moment de surpriză, ci unul de profund respect.
