Roy era gata să facă marele pas. La 24 de ani, cu o carieră strălucită în dezvoltare software și o iubită pe care o considera sufletul său pereche, se simțea pregătit să o ceară pe Karen în căsătorie. Avea o încredere totală în alegerea sa, mai ales că părinții lui, alături de care locuia, o plăceau pe Karen și o considerau ideală pentru fiul lor.
În acea seară, Roy aranjase o cină într-un restaurant elegant, locul perfect pentru un moment atât de special. Se simțea pregătit, cu inelul bine ascuns în buzunar, iar emoția îl copleșea. Totul părea să fie perfect: muzica ambientală, luminile calde și zâmbetul fermecător al lui Karen.
„Astăzi e ziua”, își spuse Roy în gând, strângând ușor cutiuța din buzunar. Își făcuse curaj și tot ce mai rămânea era să găsească momentul potrivit.
La un moment dat, chelnerul se apropie pentru a lua comanda. Era un bărbat tânăr, cu o expresie serioasă, dar binevoitoare.
— Pot să vă recomand specialitatea casei? îi întrebă pe un ton cald.
Roy dădu din cap, dar ochii lui căutau în permanență ocazia perfectă de a-i vorbi lui Karen.
— Roy, ești bine? îl întrebă ea zâmbind ușor nedumerită. Pari cam agitat.
— Da, sunt bine, răspunse el încercând să-și ascundă emoțiile. Doar că… am ceva special pregătit pentru tine în seara asta.
Karen îi întoarse privirea, surprinsă, dar nu insistă. Însă în acea secundă, când Roy își puse mâna în buzunar pentru a verifica inelul, simți un bilet strecurat acolo, ca din senin. Îl scoase discret și îl deschise. Pe hârtie erau scrise doar câteva cuvinte, dar ele îl răscoliră:
„Nu o cere. E ceva ce trebuie să știi.”
Roy se uită îndelung la chelner, care stătea la câțiva pași distanță și îi întorcea o privire serioasă. Confuz și ușor iritat, simțea cum totul se clătina. De ce să nu o ceară? Și ce legătură avea chelnerul cu toate acestea?
— Roy? Ce s-a întâmplat? observă Karen schimbarea de pe fața lui.
— Nimic, doar… scuză-mă puțin, Karen, spuse el, ridicându-se de la masă.
Se apropie de chelner și îi șopti:
— Ce înseamnă asta? De ce nu ar trebui să o cer?
Chelnerul îl privi direct în ochi și îi spuse cu un ton calm:
— Uite, nu vreau să mă amestec în viața ta, dar am mai văzut astfel de situații. Prietena ta a fost aici cu altcineva în urmă cu câteva zile, și… lucrurile păreau destul de intime între ei.
Roy simți cum un fior rece îi străbate spatele. Gândul că Karen ar putea ascunde ceva atât de grav era de neimaginat.
— Poate te înșeli. Poate era doar un prieten, replică el cu voce tremurândă.
Chelnerul își coborî privirea, încercând să fie discret.
— Îmi pare rău, dar părea mai mult decât o simplă prietenie. Te sfătuiesc doar să fii atent.
Roy se întoarse la masă, încercând să își adune gândurile. De ce ar fi făcut Karen așa ceva? Se învârteau atât de multe întrebări în mintea lui, dar încerca să păstreze aparențele.
— Totul bine? întrebă Karen, simțind tensiunea din jurul lor.
— Da, totul e… bine, spuse el, încercând să-și găsească calmul. Dar în sinea lui, îndoielile creșteau.
O parte din el voia să-i spună totul pe loc, să o confrunte și să înțeleagă dacă erau doar zvonuri sau adevăr. Dar era încă prea tulburat ca să aibă o astfel de discuție.
În acel moment, Karen îi luă mâna peste masă.
— Roy, știi că te iubesc, nu? spuse ea sincer. Poți vorbi cu mine despre orice, orice te-ar neliniști.
Acea afirmație sinceră îl făcu să ezite. Poate chiar se înșela, iar povestea chelnerului era doar o interpretare greșită. Dar, în același timp, acel bilet îl frământa prea tare pentru a-l putea ignora.
— Știi… cred că avem nevoie de o mică pauză, rosti el brusc, surprinzând-o pe Karen.
— Pauză? Ce vrei să spui? întrebă ea cu voce tremurândă.
— Sincer, sunt multe gânduri care mă frământă acum, iar povestea asta trebuie să o clarific mai întâi, continuă el, încercând să își păstreze calmul. Ne vom vorbi după ce voi fi mai sigur de ceea ce îmi doresc.
Karen îl privi uluită, dar nu spuse nimic. În acea seară, Roy părăsi restaurantul fără să facă propunerea pe care o visase de atâta timp. Pe drumul spre casă, gândurile îi erau copleșite de îndoială și neliniște. Era o noapte pe care ar fi vrut să o uite, dar știa că acest moment avea să-i schimbe viața.
Roy era mai confuz decât fusese vreodată. Îndoielile pe care i le sădise chelnerul păreau să umbrească întreaga seară pe care o planificase cu atât de mult entuziasm. După ce părăsi restaurantul, mintea lui se învârtea în jurul ideii că poate chelnerul se înșela, dar tot nu reușea să își alunge complet îndoielile.
A doua zi, Roy o sună pe Karen, hotărât să discute direct despre ce se întâmplase. Ea acceptă să se întâlnească cu el și, la ora stabilită, se aflau față în față, în parc.
— Karen, am nevoie să discut ceva serios cu tine, începu el. În seara trecută… cineva mi-a spus că te-ar fi văzut cu un alt bărbat. Vreau să înțeleg ce se întâmplă.
Karen îl privi surprinsă, apoi chicoti ușor.
— Roy, îmi pare rău dacă asta te-a neliniștit. Uite care e adevărul. Am fost la restaurant cu fratele meu, care a venit în vizită. Cred că ai tras niște concluzii pripite. Dacă ai fi vorbit cu mine direct, am fi lămurit totul pe loc.
Simțind un val de ușurare, Roy începu să râdă nervos.
— Fratele tău? Serios? Ar fi trebuit să-mi dau seama că exagerez, spuse el, zâmbindu-i recunoscător. Îmi pare rău, Karen. Mi-am lăsat gândurile să mă conducă în direcții greșite.
— Roy, tocmai de aceea îmi doresc să fii sincer cu mine. Ai putea să-mi spui totul, în orice moment, îi spuse ea, strângându-i mâna. Asta e ceea ce vreau de la tine.
Zâmbind, Roy se așeză în genunchi și scoase cutia cu inelul, pe care o păstrase tot timpul asupra lui.
— Karen, nu am nevoie de mai multe dovezi. Ești tot ceea ce îmi doresc. Vrei să fii soția mea?
Ochii ei se umplură de lacrimi și îi răspunse cu un zâmbet larg:
— Da, Roy! Bineînțeles că vreau!
Roy și Karen se îmbrățișară, simțind că toată tensiunea din ultimele ore dispărea. Au învățat amândoi că sinceritatea și încrederea sunt esențiale într-o relație.
