„Am citit tot felul de istorii de viață și am decis să scriu propria mea poveste. Va fi o lecție pentru mulți alții −Iată
de ce nu trebuie să te bagi niciodată în viața copiilor tăi.
De câțiva ani sunt pensionată. Nu am nepoți, de fapt am 2, dar nu i-am văzut niciodată deoarece de 23 ani, fiica mea nu comunică cu mine.
Știți care este motivul? Nu mi-a plăcut soțul ei chiar de la bun început și nu am vrut să se căsătorească cu el.
Ei totuși s-au căsătorit, dar eu nu am mers la nunta lor și nu l-am lăsat nici pe fiul meu să meargă. De atunci, nu comunicăm, locuiește într-un alt oraș, comunică cu prietena mea care este nașa ei de botez, uneori întreabă de mine, dar niciodată nu și-a exprimat dorința de a mă vizita.
Mă bucur mult pentru fiica mea chiar dacă nu mai ținem legătura. Ea are 43 de ani.
- Fetiță de 2 ani moartă în urma anesteziei la o clinică dentară din București: autopsia ridică semne de întrebare
- Fetiță de 2 ani, moartă după o anestezie la o clinică dentară din Sectorul 3. Noi detalii ies la iveală în cazul care a cutremurat România
- Noi dezvăluiri în cazul fetiței de 2 ani care a murit la o clinică stomatologică din București. Părinții acuză: „Ne-au anunțat după o oră. Ambulanța a venit după o oră și jumătate”
Am un fiu. Este un ratat și este vina mea.
Fiul meu are 40 de ani. De două ori a fost căsătorit, dar niciodată nu mi-au plăcut nurorile.
Anny a fost prima soție. S-au cunoscut la Universitate. El era tânăr și naiv. Ea era cu doi ani mai în vârstă decât fiul meu, o fată de la țară, îndrăzneață și cam obraznică. Nu au făcut nuntă. Au făcut cununia civilă, în secret, și s-au mutat la mine în casa mea.
M-am împotrivit. Ei doi au plecat de la mine. S-au mutat într-un cămin familial.
Ar fi trebuit să-i susțin, să nu intervin în viața lor, dar nu m-am putut abține.
I-am făcut viața amară soției fiului meu și ea, într-un final, nu a mai rezistat și a divorțat. Fiul meu s-a întors acasă.
Trei ani mai târziu, la serviciu, fiul meu a întâlnit o domnișoară modestă și drăguță, Mary. Era familistă, gospodină, grijulie, dar foarte religioasă.
Despre acest lucru, am aflat după ce s-au căsătorit. Am fost categoric împotriva ei. Eu, care toată viața mea am fost o femeie atee, nu am putut accepta că fiul meu s-a căsătorit cu o „călugăriță”. Cu puțin efort am reușit să-l despart și de ea.
La 33 de ani, fiul meu iarăși s-a întors acasă. Avea studii superioare, un serviciu bine plătit și 2 căsnicii eșuate.
Într-o zi mi-a spus că vrea să mai facă o facultate cu frecvență redusă. M-am bucurat foarte mult.
Aici a întâlnit-o pe Claire. Mi-a făcut cunoștință cu ea. M-am bucurat foarte mult până să aflu că Claire era orfană. Acest detaliu nu-mi era pe plac.
Am lucrat timp de mulți ani într-o întreprindere serioasă, am făcut ceva economii și nu vroiam să întrețin o fată orfană. Dar, am acceptat ca fiul meu să trăiască cu ea.
Când fiul meu a împlinit 38 de ani, i-am spus că este timpul să se gândească la crearea unei familii puternice și că a venit vremea să-și găsească o fată decentă și cel mai important, să nu fie săracă.
O săptămână mai târziu, fiul meu s-a întors acasă. Și-a dat demisia, a renunțat la viața pe care o ducea și mi-a spus că începe o nouă viață… Și a început-o. Din păcate nu una bună, ci una vicioasă.
E vina mea și știu asta. Fiul îmi reproșează zilnic că este un ratat. Și are dreptate. Din cauza ambițiilor mele i-am ruinat viața fiului meu.
Anny, prima lui soție, s-a recăsătorit. Are o familie mare, doi copii. Am aflat acest lucru de la niște cunoștințe comune.
Mary, a doua soție, de asemenea, este căsătorită. Are un copil, lucrează, cântă în corul bisericesc. Câteodată o văd la biserică. Comunică cu mine, dar este foarte reticentă. Are toate motivele.
Cât despre Claire, am mers la ea, i-am cerut iertare, am încercat să o conving să se întoarcă la fiul meu, să vină să trăiască cu noi, nu a fost de acord. Mi-a spus că este într-o relație și în curând se căsătorește.
Sunt la pensie. Ar fi trebuit să petrec timpul cu nepoții mei, să le citesc povești, să-i învăț poezii, dar eu tresar la fiecare bătaie în ușă. Timp de doi ani aud aceleași cuvinte: „Mamă, acceptă-ți nefericirea! Fericirea ai călcat-o în picioare!”
Seara, când fiul meu doarme, nu vreau să conectez televizorul ca să nu-l trezesc și plâng.
De ce? Deoarece părinți nu trebuie să intervină în viața copiilor.
Dacă copiii și-au găsit sufletul pereche, părinții ar trebui să-i lase în pace, să nu se bage în viața lor! Datoria părinților este să-i ajute cu un sfat și o vorbă bună.
Păcat că multe mame înțeleg acest lucru foarte târziu.”
